Un tânăr în vârstă de 24 de ani, care conducea o autoutilitară pentru transportul îngheţatei, a murit în condiţii cumplite, strivit în maşină de materialul lemnos căzut dintr-un autotren scăpat de sub control. Tragedia s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 9.00, pe DN 17, între Stroieşti şi Ilişeşti. Tânărul mort, care circula regulamentar şi a avut doar ghinionul de a se afla în faţa vehiculului greu scăpat de sub control, a fost practic condamnat la moarte, cu atât mai mult cu cât în dreapta sa se afla parapetul de protecţie şi nu a putut ieşi în decor. Colegul său de serviciu, care se afla în dreapta, a avut în schimb şansa de a scăpa cu viaţă.
Autotrenul a intrat în balans în curbă
Vasile Ţugui, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, conducea autoutilitara Mercedes pe direcţia Suceava – Ilişeşti. Venea de la Botoşani şi se deplasa spre Vatra Dornei, unde avea de livrat îngheţată. În dreapta sa se afla colegul său de serviciu, Cătălin Bordian, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Botoşani.
Din sensul opus venea un autotren încărcat cu lemn, condus de Alexandru Rusu, în vârstă de 34 de ani, din comuna Dorna Arini.
La intrarea în zona serpentinelor, dinspre Ilişeşti, într-o curbă, unde limita de viteză este de 50 de kilometri la oră, şoferul autovehiculului greu a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Acesta a frânat, autotrenul a intrat în balans, iar de aici încolo tragedia nu a mai putut fi evitată.
„Am văzut cum vagonul cu lemne venea pur şi simplu doar pe roţile din stânga”
Martorii au povestit că autotrenul marca MAN s-a înclinat foarte puternic spre stânga, fiind la un pas de a se răsturna. Elementele de prindere a încărcăturii au cedat, iar o parte din materialul lemos s-a prăbuşit peste autoutilitara cu îngheţată în care se aflau cei doi tineri.
„Am văzut cum vagonul cu lemne venea pur şi simplu doar pe roţile din stânga. Când autotrenul a ajuns în dreptul colegului cu autoutilitara au cedat chingile şi au intrat lemnele în el”, a relatat Vasile Şincariu, un şofer care a fost martor la accident.
Ca într-un film de groază, lemnele s-a înfipt în partea din faţă a maşinii şi au intrat prin parbriz în cabina în care se aflau cei doi tineri.
Şoferul de 24 de ani, strivit de materialul lemnos
La faţa locului a intervenit Detaşamentul de Pompieri Suceava, cu echipaje de Descarcerare şi echipaj SMURD. După o intervenţie foarte grea, specialiştii în descarcerare au îndepărtat lemnele din cabină.
„La locul intervenţiei s-a constatat că în interiorul maşinii de transport îngheţată şoferul era decedat, strivit de materialul lemnos. În interiorul autoutilitarei mai era o victimă în viaţă, care a fost preluată de un echipaj de la Ambulanţa Suceava”, a declarat plutonierul major Dan Moroşanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
La spital a fost dus cu o ambulanţă şi şoferului autotrenului.
Peste 120 de metri de frână. Ce viteză avea autotrenul încărcat cu lemn?
La faţa locului au ajuns poliţiştii rutieri, care au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.
Cele mai mari semne de întrebare sunt legate de viteza cu care circula şoferul autotrenului.
Deşi autotrenul se deplasa într-o zonă cu viteza limitată la 50 de kilometri la oră, poliţiştii ruitieri au măsurat la faţa locului cum şoferul a frânat pe mai bine de 120 de metri.
De asemenea, în zonă a ajuns şi un echipaj de la Inspectoratul de Stat pentru Control al Traficului Rutier (ISCTR).
„Noi eram aproape opriţi când au venit lemnele peste noi”
Tânărul în vârstă de 30 de ani, pasagerul din dreapta decedatului, a fost diagnosticat cu mai multe contuzii toracice şi fracturi costale. Cătălin Bordian a trecut razant pe lângă moarte.
„A intrat tirul în balans, colegul de la volan a frânat, noi eram aproape opriţi când au venit lemnele peste noi. Eu m-am aplecat în jos, dar el nu a mai avut timp.... A rămas liber colţul din dreapta al cabinei şi aşa am scăpat”, este mărturisirea şocantă, de pe pat de spital, a lui Cătălin Bordian. Conform primelor estimări medicale, supravieţuitorul are nevoie de 45-50 de zile de îngrijiri medicale.
La locul accidentului au ajuns mai mulţi colegi de serviciu ai tânărului decedat. Unul dintre ai a mărturisit că Vasile Ţugui era angajat de un an la firmă şi cursa de ieri era primul transport de îngheţată din 2013. Firma la care lucra tânărul are sediul în Caracal şi avea un punct de lucru la Botoşani.
Un accident cumplit în care un tânăr a murit absolut nevinovat
Autorităţile responsabile, în special ISCTR, au obligaţia de a face o anchetă serioasă în acest caz, cu privire la legalitatea transportului de lemn, în condiţiile în care mai multe voci au acuzat că elementele de prindere a materialului lemnos erau improvizate.
Specialiştii ISCTR trebuie să stabilească dacă încărcătura a contribuit la producerea tragediei ori dacă a fost vorba doar despre viteză neadaptată la condiţiile de drum.
O anchetă a demarat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Suceava, în condiţiile în care în acest caz este vorba de un accident de muncă.
Din cauza accidentului, traficul de pe DN 17 a fost blocat în totalitate mai bine de o oră. Pe ambele sensuri s-au format coloane kilometrice, iar unii şoferi, care cunosc zona, au ocolit blocajul pe câmpurile din zonă.
Şoferului autotrenului a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool. Acesta este angajat al firmei Runcan SRL din Dorna Arini.
(17 apr 2013, 11:34:00