Cum au devenit romii din Pătrăuţi prima comunitate Amish din România, fără a avea habar de asta

Una dintre cele mai controversate comunităţi din America, renumită pentru modul simplist de viaţă, la fel ca în Evul Mediu, în care membrii acesteia  trăiesc fără electricitate, fără gaz metan, fără canalizare, care nu ştiu ce e acela  televizor, radio sau telefoane mobile, a găsit adepţi în sânul unei comune sucevene renumite pentru numărul mare de ţigani. Aşa anunţa ieri, cu litere de-o şchioapă, cotidianul naţional Libertatea, al cărui material de deschidere, „Şi-a vândut religia pentru o vacă”, prezintă povestea „şocantă” a mai multor „familii din judeţul Suceava care au trecut de la ortodoxism la cultul Amish după ce au primit avantaje în natură sau în bani”.

Culmea e că în Pătrăuţi, unde se spune că ar exista o comunitate Amish de mai bine de 15 ani, ai cărei membri trăiesc după reguli foarte stricte, „nu se uită la televizor, nu ascultă radioul, nu-şi duc copiii la şcoală, merg foarte rar la doctor şi citesc doar cărţi religioase”, oamenii nu au habar nici măcar ce înseamnă Amish.

„Nu am auzit să fi devenit careva Amish. Prea multe nu ştiu despre asta, ce am mai văzut pe la televizor”, spune primarul comunei, Vasile Breabăn.

Familia Burduja, despre care se spune că şi-a vândut religia pentru o vacă, trăieşte într-o margine de sat, aproape de buza unei râpe pline de gunoaie care lucesc în soarele primăvăratic, proaspăt ieşite de sub zăpada unei ierni mult prea lungi.

Vaca discordiei

La cei 32 de ani, Maria Burduja, femeia despre care se spune în Libertatea că şi-a vândut religia pentru o vacă, are doisprezece copii cu vârste cuprinse între două luni şi 13 ani.

„Am primit vaca drept ajutor, pentru că avem copii mulţi. În nici un moment nu am spus că renunţăm la religie. De ce spun aşa ceva, să ne facă pe noi de râs în toată ţara?”, spune cu năduf femeia care, de la naştere, a fost crescută şi trăieşte conform credinţei penticostale.

„Dacă-mi spunea cineva să-mi schimb religia, îi scoteam afară din curte”, spune femeia, care, din banii primiţi în februarie de la o familie de anabaptişti din America, a cumpărat o vacă, să aibă cu ce-i hrăni pe cei 12 copii, din care şapte sunt la şcoală şi unul la grădiniţă.

Chiar şi cu cei plecaţi la şcoală, tinda casei este ticsită de papucei plini de noroiul drumului care a înghiţit balastul turnat cu ceva ani în urmă, formând o clisă moale, care se lipeşte de picioare după fiecare ploaie. Acum s-a uscat, dar urmele sale dăinuie încă.

Curtea e pavată cu pietre pe jumătate, iar în cealaltă jumătate se găsesc mormane de lemne, rădăcini de copaci tăiaţi, smulse din pământ cu multă trudă şi folosite la încălzirea pe timp de iarnă.

Vaca ce asigură hrana atâtor guri flămânde e la loc de cinste, în grajd, alături de puiul ei.

„Vaca aceasta a fost dată în numele Domnului, ca ajutor. Eu nu-mi vând credinţa pentru o vacă, nici măcar pentru o casă, orice... Cum să scrie aşa ceva?”, spune revoltat tatăl femeii, cunoscut în sat drept Gică Groparul, pentru că el le-a săpat groapa tuturor celor care s-au întors în ţărână.

„Amish-ii” de Pătrăuţi, penticostali din tată în fiu

Nemulţumiţi de cele afirmate despre ei, zeci de locuitori de pe uliţă se adună la poarta familiei Burduja, cu care majoritatea sunt şi înrudiţi.

„Revolta” spontană a zecilor de locuitori de pe uliţa mărginaşă a Pătrăuţiului, daţi ca exemplu de comunitate Amish, face ca o maşină de Poliţie să şi apară acolo. Numai că, aflând că e vorba de o problemă religioasă, iar oamenii îşi exprimau paşnici nemulţumirile, reprezentantul autorităţilor îşi vede de treabă prin alte locuri.

„Nici n-am auzit, nu ştim ce e aia Amish”, spune un bărbat, care cere să li se facă dreptate, să nu se mai scrie minciuni despre ei.

Gospodarul casei, Radu Burduja, apare într-un suflet, venit în fugă de la serviciu:

„Eu sunt penticostal, aşa am crescut, în această credinţă. Cei care ne-au dat banii pentru vacă au vrut să dea un ajutor. Problema e că acum am auzit nişte trăsnăi de m-am speriat. Eu am auzit vorbindu-se de asta dimineaţă, la radio, în autobuz, şi râdeam şi eu singur, dar nu ştiam de cine e vorba. Nici când mi-am auzit numele nu mi-a trecut prin cap că ar fi vorba de mine! Ce au avut ei de câștigat că ne-au făcut de ruşine în întreaga ţară?”.

Pentru ei toţi, credinţa în Dumnezeu e sfântă şi numai gândul că s-ar fi lepădat de credinţa lor, pentru a căpăta ceva ce le lipseşte, îi jigneşte profund. Maria Burduja îşi frânge mâinile, neputincioasă, se revoltă, cere să i se facă dreptate şi din când în când varsă şi câte o lacrimă, pe care o şterge iute cu dosul palmei, pentru a nu fi văzută.

Săraci dar credincioşi, romii din Pătrăuţi refuză să fie daţi ca exemplu de trădători ai religiei în care au crescut. De altfel, comunitatea penticostală din Pătrăuţi are zeci de ani vechime, fiind înfiinţată tocmai pe la 1930, conform spuselor pastorului Ghiţă Turturean, care-i linişteşte pe cei doi soţi, a căror frământare interioară e vizibilă:

„Chiar dacă ei vorbesc şi spun ce spun, că ţi-ai schimbat religia, important e ca tu să fi rămas credincios. Ei să spună ce or vrea, dar e păcat, că e minciună”.

Părăsind aşa-zisa comunitate Amish din Pătrăuţi, pe fântâna de lângă casă se vede scrijelit în lemn, cu litere mari, cuvântul „Foame”. Pentru unii, în stomac, pentru alţii, de senzaţional.