Poliţiştii au reuşit să-l prindă în urmă cu două zile pe principalul suspect în mai multe spargeri de locuinţe de pe raza municipiului Rădăuţi, printre care şi casa unui fost deputat din localitate, Dorin Vataman.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IP) Suceava, suspectul se numeşte Costel Bujor, are 21 de ani şi este din comuna Şcheia.
Anchetatorii au reuşit să-i probeze două fapte, pentru care au emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore.
La 10 februarie a.c., între orele 8:00-10:30, respectivul, susţin anchetatorii, a sărit poarta de acces din curtea casei fostului deputat, a forţat sistemul de închidere a uşii de acces în locuinţă, iar din interiorul casei a furat circa 20,25 de grame bijuterii din aur, 1.300 de lei, 300 de dolari USA, 100 de euro, un laptop marca Acer, un aparat foto digital şi un ceas de mână, prejudiciul ridicându-se la valoarea de aproximativ 5.000 de lei.
Pe 12 martie a.c., acelaşi individ este acuzat că a procedat la fel şi la o altă casă din Rădăuţi, de unde a furat un aparat foto marca Fuji, circa 10 g bijuterii din aur, o pereche de ochelari de vedere şi 150 de lei. Prejudiciul a fost evaluat de partea vătămată la suma de 2.000 de lei, reprezentând valoarea bunurilor sustrase şi reparaţiile celor două uşi de acces în locuință, care au fost distruse.
„Învinuitul a fost introdus în arestul IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Judecătoriei Rădăuţi cu propunere de arestare preventivă”, a transmis ieri purtătorul de cuvânt al poliției județene, explicând că polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celui în cauză.