Minora cu arsuri grave în urma unei explozii la o centrală termică care a avut loc joi, la Vadu Moldovei, este orfană de ambii părinţi. Din anul 2005, Vasilica B., în vârstă de 13 ani, încadrată în grad de handicap – deficienţă funcţională accentuată, se află în grija asistentului maternal profesionist Valentina Popa, în vârstă de 48 de ani, din Fălticeni. Adolescenta mai are cinci fraţi, ea fiind mezina familiei. O soră a victimei este internată la Aşezământul de copii „Sf. Ierarh Leontie” Rădăuţi, ceilalţi fraţi fiind majori şi ieşiţi din sistemul de protecţie. În acest moment, Vasilica se află internată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” Bucureşti, cu arsuri de gradul I şi II pe o suprafaţă corporală de 30%, starea ei fiind stabilă şi cu prognostic favorabil.
“Minora, bine integrată în familia asistentului maternal”
În urma anchetei sociale efectuate de Serviciul de Asistenţă Maternală Suceava, în evidenţele căruia se află fetiţa şi asistentul maternal care o îngrijeşte, şefa Protecţiei Copilului Suceava, Margareta Isăilă, a spus că „minora este bine integrată în familia asistentului maternal, dar şi în comunitate, ea fiind elevă la o şcoală normală. Evoluţia minorei este favorabilă, asistentul maternal asigurându-i un climat stabil, optim unei bune dezvoltări psihoafective şi fizice”. Margareta Isăilă a mai completat că asistenta maternală este văduvă şi are doi copii: o fată studentă şi o alta căsătorită. Valentina Popa doreşte să-şi refacă viaţa alături de Adrian Măriuţă, bărbatul în vârstă de 49 de ani, în locuinţa căruia s-a petrecut joi explozia. Asistentul maternal a povestit că a făcut logodna la biserică şi că urmează să oficializeze relaţia şi la primărie. Bărbatul este şi el văduv şi are doi copii majori. Cei care îl cunosc îl descriu pe bărbat ca fiind un om gospodar, inimos şi apreciat în comunitate.
Cazul rămâne în atenţia Serviciului de Asistenţă Maternală. Managerul de caz din cadrul acestui serviciu va menţine legătura cu cadrele medicale, solicitând informaţii cu privire la starea de sănătate a minorei, informând în timp util conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava despre orice modificare apărută.
Trei victime, două internate la Bucureşti, una la Suceava
Gravul accident casnic s-a petrecut joi, în jurul orei 14.40, la o locuinţă din satul Ciumuleşti, comuna Vadu Moldovei. În urma exploziei au fost trei victime, proprietarul casei, concubina acestuia şi o fetiţă în vârstă de 13 ani. Bărbatul care a fost surprins în plin de suflul exploziei a ajuns în stare critică la Spitalul Judeţean, cu arsuri pe aproximativ 60% din suprafaţa corpului. În stare gravă se afla şi minora în vârstă de 13 ani. În cazul ambelor victime s-a luat decizia transferării la clinici de specialitate din Bucureşti. La Spitalul Judeţean Suceava a rămas doar femeia în vârstă de 48 de ani. Medicii au diagnosticat-o preliminar cu arsuri de gradele I şi II pe picioare, mâini şi faţă. Ea a fost internată în secţia de Chirurgie Plastică a Spitalului Judeţean Suceava.