Un tânăr din oraşul Gura Humorului a reuşit perfomanţa să fie prins de radar vorbind la telefon şi la volanul unei maşini înmatriculate în Bulgaria, rulând cu 138 de kilometri la oră, pe raza localităţii.
Potrivit Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, respectivul, Ionuţ L., în vârstă de 29 de ani, a fost depistat pe DN 2, la Roşiori, în urma acţiunilor de control cu radare în cascadă din weekendul ce tocmai a trecut.
În cadrul aceleiași acțiuni a fost depistat şi un conducător auto din municipiul Bucureşti, Leonard F., de 37 de ani, care a fost depistat de aparatul radar cu 135 de kilometri la oră pe raza localităţii Oniceni.
Ambii şoferi au fost sancţionaţi contravenţional şi lăsaţi fără permisele de conducere.
În total, sâmbătă şi duminică, polițiștii Serviciului Rutier au aplicat 234 de amenzi pentru depășirea vitezei legale.