Intenţia fiului primarului comunei Slatina, Ilie Gherman, de a construi o clădire pe spaţiul verde din apropierea blocului A5 de pe strada Mărăşeşti a provocat un val imens de nemulţumiri din partea oamenilor care locuiesc în zonă. Sâmbătă, în jurul prânzului, la faţa locului au fost chemaţi jandarmii şi poliţiştii pentru a opri tăierea arborilor aflaţi pe terenul retrocedat în condiţii dubioase şi care acum este în proprietatea lui Ionuţ Gherman.
Oamenii au venit şi cu pancarte prin care cereau protejarea naturii, într-o încercare disperată de a-l convinge pe noul proprietar al terenului să renunţe la intenţiile sale de a distruge spaţiul verde.
„A fost un protest tăcut, oamenii stăteau ca la o înmormântare şi încercau să-i convingă pe cei din stradă, care tăiau copacii, să se oprească. S-au pus în faţa macaralei, dar aceasta era aproape să dea peste ei”, a declarat Carmen Caşovschi, una dintre persoanele nemulţumite de ceea ce se întâmplă pe strada Mărăşeşti.
Protest cu pancarte folosite la o acţiune eco a Şcolii Gimnaziale Nr. 3
Culmea ironiei, pancartele pe care oamenii le-au afişat au fost folosite acum câteva zile de copiii de la Şcoala Gimnazială Nr. 3 cu ocazia unei acţiuni eco, pentru protejarea naturii.
Locatarii din blocurile vecine terenului pe care urmează să se ridice o nouă clădire le-au cerut membrilor Comisiei de urbanism de la Primăria Suceava să nu elibereze autorizaţie de construcţie. Oamenii spun că se simt neputincioşi în faţa unor interese obscure şi i-au acuzat pe primar şi viceprimari că nu au venit la faţa locului pentru a vedea cum stau lucrurile.
„Am făcut apel la toate forurile, şi toată lumea arată spre primărie. De spaţiul verde nu are voie să se atingă nici primăria, d-apoi un particular. Problema este că acest teren nu figurează la primărie ca spaţiu verde”, a arătat unul dintre nemulţumiţi.
La faţa locului au fost şi oameni care în urmă cu zeci de ani au contribuit la ridicarea oraşului. Printre ei şi un bătrân care avea lacrimi în ochi când se uita la ceea ce se petrecea cu spaţiul verde.
„Am participat la plantarea unor copăcei şi credeam că la bătrâneţe o să respir şi eu aer curat, dar ...”, a oftat pensionarul.
Zeflemitorul Ilie Gherman
Pe strada Mărăşeşti, la locul dezastrului ecologic se afla atât Ionuţ Gherman, cât şi tatăl acestuia, primarul din Slatina. În stilul său zeflemitor, Ilie Gherman i-a luat peste picior pe ziarişti. Întrebat de ce se descarcă materialul lemnos tăiat de pe teren, primarul a spus că nu a dat nici un ordin. La fel de zeflemitor a răspuns şi când a fost întrebat dacă terenul este al său. Probabil că dialogul absurd ar fi continuat dacă Ilie Gherman nu era oprit de fiul său, de altfel proprietarul din acte al terenului supus defrişării.
Autorizaţia de tăiere a arborilor, emisă de Ocolul Silvic Pătrăuţi
În afara poliţiştilor, jandarmilor şi poliţiştilor locali chemaţi să asigure ordinea şi să prevină eventuale acte de violenţă, la faţa locului au venit şi o serie de reprezentanţi ai instituţiilor statului. Iluţă Cocriş, reprezentant al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Suceava, a arătat că există un certificat de urbanism pentru construcţia unei clădiri şi o autorizaţie de tăiere a arborilor eliberată de Ocolul Silvic Pătrăuţi.
„Sâmbătă dimineaţă a fost convocată o şedinţă la Prefectura Suceava, la care au participat reprezentanţi de la Direcţia Silvică, de la Mediu şi de la Primăria Suceava şi s-a ajuns la concluzia că ceva nu este în regulă cu documentele de urbanism pe care le deţin şi s-a cerut sistarea tăierii arborilor până la clarificarea situaţiei”, a arătat Iluţă Cocriş.
Măsura pare una tardivă, de vreme ce drujbele „tocmite” de fiul primarului din Slatina au pus deja la pământ arborii pentru care există autorizaţie de tăiere.
Sâmbătă, o parte din materialul lemnos tăiat de pe strada Mărăşeşti a fost ridicat şi transportat într-o altă locaţie de către Ionuţ Gherman. Totul s-a oprit după intervenţia locatarilor din zonă, ocazie cu care poliţiştii au constatat că maşina care urma să transporte şi restul materialului lemnos nu avea fişă de parcurs. O problemă minoră, pe care cel mai probabil primarul din Slatina o va rezolva în scurt timp.
Clădire cu trei etaje în loc de spaţiu verde
Conform certificatului de urbanism solicitat din partea Primăriei Suceava, intenţiile proprietarului terenului din faţa blocului A5 sunt de a construi o clădire cu parter, etaj şi mansardă, care să fie funcţională şi ca spaţiu comercial. Una din ideile vehiculate în această privinţă ar fi că Ionuţ Gherman vrea să facă acolo un restaurant, dar intenţiile sale nu se opresc aici.
Terenul retrocedat se întinde de-a lungul blocului, de la trotuarul străzii Mărăşeşti până în apropierea Farmaciei Clorofila, astfel încât locatarii riscă să rămână fără nici un petec de verdeaţă, precum şi fără parcarea pe care şi-au amenajat-o pentru maşinile lor, rupând, la rândul lor, din spaţiul verde lăsat între blocuri de cei care au construit cartierul. Dacă zona respectivă ar urma să fie folosită tot pentru construcţii, între cele două blocuri s-ar putea să rămână loc liber doar pentru aleea de acces.
( 8 apr 2013, 11:16:47
vai de capu nostru in ce tarisoara traim, s-au ajuns toti comunistii proprietari pe tarisoara asta...
manca-i-ar viermii!!!