Mai multe firme sucevene au făcut casă bună cu zonele considerate paradisuri fiscale. Printre societăţile în acţionariatul cărora apar firme înregistrate în Cipru se numără şi unele extrem de cunoscute în judeţ şi în ţară, dar şi firme cu sediu social într-un apartament sau pe undeva prin vreun sat.
„Toţi cei care au ţinut banii în Cipru au câştigat 20% pe an, în timp ce, într-o situaţie similară în Anglia, s-a pierdut”, este declaraţia dată de Mişu Negriţoiu, economist şi preşedinte al grupului financiar ING România. Aceasta ar putea fi o explicaţie a faptului că o serie de firme sucevene s-au orientat spre insula Afroditei.
O altă explicaţie ar putea fi legată de recentul scandal scos la iveală de jurnalişti din 46 de ţări, care au început să publice secrete a peste 120.000 de societăţi şi fonduri off-shore, în care sunt implicaţi politicieni, mafioţi şi magnaţi de pe întregul glob, din mai mult de 170 de ţări. Firmele bănuite că au spălat 30.000 de miliarde de euro şi-au concentrat activitatea într-o serie de zone considerate paradisuri fiscale, cum ar fi Insulele Virgine Britanice, Insulele Cook, dar şi Cipru.
Dorna Lactate şi Dorna SA au unul şi acelaşi acţionar la Nicosia, în Cipru
Ecuaţia Cipru a fost citită cel mai bine de francezii de la Lactalis, care au cumpărat firmele Dorna Lactate din Dorna Candrenilor şi SC Dorna SA din Vatra Dornei. În spatele celor două firme se află unul şi acelaşi acţionar. Este vorba de Roadside Investmens LTD, cu sediul în Nicosia. La Dorna Lactate, ciprioţii deţin 54% din acţiuni, adică 29.011.867 de lei, în timp ce Lactalis figurează cu 46%, ceea ce reprezintă un aport vărsat de 24.713.401 lei.
La SC Dorna SA, implicarea firmei cu sediul în insula Afroditei pare mult mai mic, respectiv 4,72%, cu un aport vărsat de 1.532.597 de lei, faţă de contribuţia celor de la Lactalis, în sumă de 30.891.750 de lei. În cursul zilei de ieri am încercat să luăm legătura cu reprezentanţii celor două firme sucevene pentru a afla motivele care au stat la baza „filierei” cipriote, dar la numerele de telefon fix afişate nu a răspuns nimeni.
Firmă la Marginea cu acţionari la „biroul 204, etaj doi”
În Cipru şi-au găsit adăpost şi alte firme sucevene. Una dintre acestea se numeşte Hydro Power Energy SRL, care figurează cu sediul social în Marginea. La adresa indicată şi la numărul de telefon de contact a răspuns secretara unei alte firme care funcţionează în Marginea. Fireşte, nu ştia absolut nimic de Hydro Power Energy. Din datele publice existente, am aflat că firma mărgineano-cipriotă are printre acţionari societatea Crystal Crystone LTD. Aceasta deţine 20% din cota societăţii, iar sediul unde pot fi contactaţi ciprioţii este capitala Nicosia, „Afroditis, Nr. 25, biroul 204, etaj doi”. Diferenţa de 80% din acţiuni este deţinută de fraţii gemeni Mircea şi Mihăiţă Sfîrnăciuc, de 39 de ani.
O altă firmă, SC Akmar SRL, are sediul în Suceava, într-un apartamentul din Obcini, iar la rubrica asociaţi apar un cetăţean cipriot şi o localnică.
Producătorul de ţevi Rompipes Enterprises, deţinut integral de o firmă cipriotă
Şi alte firme cunoscute din municipiul Suceava sau din împrejurimi nu sunt străine de insula Afroditei, şi nu doar prin prisma faptului că administratorii şi acţionarii acestora au fost la plajă în acele locuri. Bunăoară, SC Rompipes Enterprises SRL, firmă cu sediul pe Strada Mitocului şi care are ca obiect de activitatea producerea de ţevi multistrat (pexal, cum este cunoscut mai mult), este deţinută în proporţie de 100% de o firmă din Cipru. Pachetul majoritar aparţine Habima Holdings LTD. Nici în acest caz la telefon nu a răspuns nimeni pentru a oferi mai multe explicaţii despre acţionariatul cipriot.
Pe listă mai apare şi SC Speed Bucovina Ro SRL, societate cu sediul în Sf. Ilie, şi în acţionariatul căreia figurează două firme poloneze, cu sediul în Gdynia, dar cu acelaşi administrator, Stanislaw Adam Wroblewski. De asemenea, în structura acţionariatului apare şi SC Skystep Trading LTD, firmă cipriotă cu sediul în Limassol şi care controlează 50% din activitatea SC Speed Bucovina Ro SRL.
Conglomerat sucevean-botoşănean-bistriţean-nemţean-cipriot
Există şi firme mai exotice, în structura cărora se regăsesc mai multe persoane fizice, dar şi o firmă din Cipru. Este vorba de Percolation Trading SRL, din Nicosia, care apare la SC Total Car Expert SRL Şcheia alături de Gheorghe Petrescu, din Milişăuţi, Adrian Chichifoi, din Măriţei, Liviu Iulian Anichitei, din Rădăuţi, Ion Şutu, din Suceava, dar şi de alte trei persoane, una din Dorohoi, alta din Năsăud şi încă una din Roman.
Printre firmele cu capital cipriot din judeţul Suceava mai figurează alte trei nume. Loucaelma Gura Humorului, Krevin Suceava şi Babaco Games sunt, de asemenea, societăţi unde ciprioţii fac legea.
Cristian Borcea şi Sorin Ovidiu Vântu, două nume din paradisuri fiscale
Printre oamenii de afaceri din România care au afaceri în aceste paradisuri fiscale, jurnaliştii i-au identificat pe Cristian Borcea, fost acţionar al clubului Dinamo, „părintele FNI”, Sorin Ovidiu Vântu, dar şi Nicolae Bogdan Buzăianu, "mogulul energiei", care a fost acţionar al mai multor firme din Insulele Virgine Britanice, printre care şi România Energy Holding. În ceea ce-l priveşte pe Cristi Borcea, cu trei luni înainte de lichidarea societăţii off-shore, care s-a întâmplat pe 18 decembrie 2008, DNA l-a trimis în judecată pentru spălare de bani şi evaziune fiscală, pentru sumele încasate din transferuri internaţionale de fotbalişti între 1999 şi 2005.
( 6 apr 2013, 13:33:57