Autoritățile locale din comuna suceveană Vama au lansat o revistă de prezentare turistică a localității. Inițiativa a aparținut primarului Nicolai Baltag și consilierilor locali și s-a născut din dorința de a etala într-o manieră cât mai atractivă ”tot ce poate fi interesant de vizitat, de văzut și de aflat despre un loc atât de bogat cultural și spiritual, cum este comuna Vama”.
Tipărită în condiții grafice excelente, revista a fost distribuită deocamdată în 1.000 de exemplare, toate în limba română, în cadrul programului ”Paștele în Bucovina”.
Destinatarii sunt mari agenții turistice și instituții guvernamentale care au legătură cu promovarea turismului, dar și partenerii comunei în diferite proiecte și colaborări. Potrivit precizărilor primarului Nicolai Baltag, în viitorul apropiat revista va avea și versiuni în limbi de circulație internațională, pentru ca întreg conținutul său să fie cât mai ușor accesibil agențiilor de turism externe și altor parteneri interesați să descopere acest colț din Bucovina.