Asigurarea apei calde în municipiul Suceava după data de 15 aprilie ridică deocamdată mari semne de întrebare, din cauza datoriilor către E.ON. La jumătatea lunii aprilie, Termica va sista producerea de agent termic pe bază de cărbune, odată cu încetarea furnizării căldurii, iar furnizarea apei calde ar trebui să se facă prin punerea în funcţiune a cazanelor de apă fierbinte (CAF-uri).
Numai că acestea funcţionează pe bază de gaz metan.
„Avem deja o somaţie de plată de la E.ON pentru o restanţă de aproape 40 de miliarde de lei vechi, încât, pentru a asigura apă caldă după 15 aprilie, trebuie să plătim în primul rând restanţele la gaz metan şi facturile la ceea ce se va consuma”, i-a avertizat primarul Ion Lungu pe reprezentanţii asociaţiilor de proprietari.
Edilul sucevean a precizat că va face eforturi să asigure Termicii o parte din sumele necesare achitării datoriilor către E.ON, dar, fără încasări de la populaţie, furnizarea apei calde nu va fi posibilă.
Directorul Termica, Ovidiu Dumitrescu, a precizat că până pe 15 aprilie trebuie deja achitată o tranşă de 1,4 milioane de lei către E.ON.
„Trebuie să susţineţi efortul nostru şi al primăriei în achitarea acestei datorii. În sezonul de vară, dacă dorim să beneficiem de apă caldă, trebuie să creştem ritmul încasărilor, faţă de anii trecuţi. În vară nu producem energie electrică şi toate veniturile sunt cele pe care le încasăm de la populaţie. Dacă nu avem încasări suficiente nu avem posibilitate să dăm apă caldă, pentru că nu mai putem face credite la bănci, iar societăţile private, precum E.ON, nu acceptă furnizarea fără plată”, a adăugat directorul societăţii de termoficare a Sucevei.