Un tânăr în vârstă de 24 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce, în urma unui scandal cu fratele său, a incendiat grajdul din gospodăria mamei lor.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 1:00, la locuinţa Catincăi P., din comuna Râşca, a izbucnit un incendiu, în urma căruia a fost distrus un adăpost pentru animale.
Incendiul a fost stins de pompieri, care au concluzionat că incendiul a fost provocat intenţionat.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că cel care a pus focul este unul dintre fiii proprietarei, Daniel P., care era în stare de ebrietate şi s-a certat cu fratele său, Florin P.
Tânărul de 24 de ani a incendiat cu un chibrit un braţ de fân din grajd, iar flăcările au cuprins în scurt timp întregul adăpost.
“Împotriva tânărului s-a luat măsura internării la Spitalul de Urgență Județean Suceava, Secția Psihiatrie Burdujeni, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere”, se precizează în comunicatul poliţiei.