Creştinii ortodocşi din judeţul Suceava vor avea şi anul acesta Lumină Sfântă în noaptea de Înviere, deşi aducerea ei de la Ierusalim nu a fost inclusă în programul de anul acesta al proiectului „Paştele în Bucovina”. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat în cursul zilei de ieri că anul acesta, delegaţia Patriarhiei Ortodoxe din România va aduce Lumina Sfântă de la Sfântul Mormânt din Ierusalim, după care, de la Bucureşti, o delegaţie din partea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor o va aduce în judeţul Suceava în noaptea de Înviere. „Şi anul acesta va fi adusă Lumina Sfântă, însă nu pe bani publici. Vom organiza un transport aerian, împreună cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în colaborare cu Patriarhia Română. Patriarhia este cea care aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim la Bucureşti, după care, cu un avion de mici dimensiuni, vom transporta Lumina la Suceava”, a declarat Cătălin Nechifor, care a adăugat că va avea o discuţie cu arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, pentru a stabili detaliile cu privire la modul în care Lumina Sfântă va fi adusă de la Bucureşti la Suceava.
Reamintim că începând din anul 2009, sucevenii au luat în noaptea de Înviere Lumina Sfântă adusă de la Sfântul Mormânt din Ierusalim, din delegaţia care a mers în fiecare an în Israel făcând parte fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.
Proiectul „Paştele în Bucovina” de anul acesta a debutat cu Festivalul Naţional al Ouălor Încondeiate de la Ciocăneşti şi se va termina în data de 8 mai, cu un concert pascal, „Lumina Învierii”, care va avea loc la Liceul tehnologic din Vicovu de Sus.
Turiştii care vizitează judeţul Suceava au la dipoziţie patru rute turistice, intitulate „Drumul ouălor încondeiate”, iar cei cazaţi în unităţile de primire turistică din judeţul Suceava vor avea parte în data de sâmbătă, 4 mai, de tradiţii şi obiceiuri în Ajun de Paşte.
De asemenea, în Suceava, la Muzeul de Istorie va fi vernisată în data de 18 aprilie expoziţia de pictură „Scene şi personaje din Vechiul Testament”, iar din data de 28 aprilie a.c., la Muzeul de Ştiinţele Naturii se va deschide „Târgul de Paşte”. De asemenea, tot de pe 28 aprilie a.c., în centrul Sucevei va fi deschis Târgul „Produs în Bucovina”. În aceeaşi zi, de la ora 19:30, în Biserica Romano – Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” va avea loc un concert pascal susţinut de Grigore Leşe.
(27 mar 2013, 11:35:25
Vom organiza un transport aerian, împreună cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor,"
Cele 2 propozitii se bat cap in cap. In prima aflam ca nu se cheltuiesc bani, in a doua propozitie totusi se inchiriaza un avion impreuna cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor.