Un tânăr din comuna Adâncata, cercetat în dosarul de contrabandă cu ţigări care vizează o reţea ce era coordonată de după gratii de Constantin Lungu, individ condamnat la 25 de ani de închisoare pentru tâlhărirea valutistului Cristian Căjvănean, jaf urmat de moartea victimei, a fost prins de poliţişti acum două zile. Dumitru Alin Puşcaşu era arestat preventiv în lipsă din 10 august 2012, pentru săvârşirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat și contrabandă.
Până luni, 11 martie, acesta a fost în libertate, el figurând pe lista de urmăriţi general a Inspectoratului General al Poliţiei Române. El a fost identificat de poliţişti în Adâncata şi prezentat magistraţilor de la Tribunalul Suceava, care au confirmat existenţa mandatului de arestare pe o perioadă de 30 de zile, emis în data de 10 august 2012. În aceste condiţii, suspectul a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Nu mai puţin de 36 de persoane au fost trimise în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava, în dosarul grupării de contrabandişti cu ţigări, coordonată dintr-o celulă a Penitenciarului Botoşani. Printre cei trimişi în judecată se află şi un gardian de la Penitenciarul Botoşani. Lungu coordona reţeaua de după gratii cu ajutorul complicilor din libertate care transportau marfa şi făceau livrările.