Sărbătoritele zilei de 8 Martie au avut parte de un spectacol foarte diversificat şi antrenant, organizat de Iulius Mall Suceava, în care demonstraţiile sportive, cele de machiaj sau hair-styling au alternat cu parada modei, dansuri clasice şi moderne, cireaşa de pe tort fiind concertul trubadurului Florin Chilian.
Timp de aproape trei ore, sucevenii prezenţi la Iulius Mall au avut parte de distracţie şi spectacol alături de reprezentanţii clubului Fit For Fun, care au dansat şi au transpirat arătându-le sucevenilor cele mai noi metode de menţinere a sănătăţii corporale, au făcut demonstraţii de capoeira – arte marţiale braziliene, rebound şi fitball.
Talentaţii elevi de la Palatul Copiilor au arătat că dansul este cu adevărat pasiunea lor, încântând publicul cu dansuri moderne, dar şi clasice.
Pe parcursul spectacolului doamnele şi domnişoarele au aflat şi cele mai noi tendinţe de machiaj şi hair-styling, iar o parte din realizări le-au şi admirat la manechinele care au urcat pe scenă în mai multe reprize, prezentând cele mai noi creaţii vestimentare prezente în magazinele centrului comercial.
O surpriză plăcută a fost concertul unei tinere sucevence – Elizee, care a fermecat publicul cu vocea sa şi cu interpretarea plină de energie, fiind răsplătită cu ropote de aplauze.
Cel mai aşteptat moment a fost apariţia pe scenă a artistului Florin Chilian, care, după ce a depăşit problemele tehnice care mai apar la un concert live, a oferit doamnelor şi domnişoarelor prezente în sală un „Zece” - melodie care s-a aflat pe buzele spectatorilor, care au cântat cu el la unison.
„Imnul de stat”, cum i-a spus el melodiei „Dorm”, a stârnit amuzamentul publicului, care s-a regăsit în versurile pline de umor despre o situaţie pe care o resimte fiecare dintre noi cel puţin o dată – cea în care nu vrei să te trezeşti dimineaţa din somnul dulce, pentru a merge la muncă.
„Chiar dacă”, „Iubi” şi „De-ai putea”, au fost printre melodiile care au încântat publicul la spectacolul organizat de Ziua Femeii, cărora le-au fost oferite nu doar flori de către reprezentanţii centrului comercial, ci şi mărţişoare muzicale.