Administratorul Colţului Zoologic Ilişeşti, Dorin Şoimaru, a fost amendat cu 15.000 de lei de către comisarii Gărzii de Mediu Suceava, care au constatat că acesta a introdus în ţară doi crocodili din specia caiman, fără toate actele necesare de achiziţie şi transport. Tot scandalul din acest caz a început după ce Dorin Şoimaru a fost filmat cu camera ascunsă de reporterii Antena 1 în timp ce negocia vânzarea unui pui de leu. Ulterior, el a fost înregistrat telefonic şi în timp ce oferea spre vânzare crocodili.
Ce au constatat comisarii Gărzii de Mediu
Controlul Gărzii de Mediu Suceava s-a desfăşurat pe parcursul ultimelor două zile, fiind verificată în detaliu provenienţa speciilor deţinute de acesta.
Şoimaru, care oficial, în acte, nu deţinea crocodili, a declarat că a cumpărat cele două exemplare de caimani de la un târg internaţional organizat în Slovacia, în decembrie 2012. Conform certificatului de tranzacţie, ţara de export a caimanilor este Guyana, iar cea de import Republica Cehă.
În comunicatul semnat de Adriana Iordache, comisarul-şef al Gărzii de Mediu Suceava, se precizează: “Pentru transportul şi tranzacţionarea exemplarelor din specia caiman în interiorul Comunităţii, domnul Şoimaru nu a putut prezenta documentele necesare conform cerinţelor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 338/97, respectiv acestea s-au realizat fără permisul sau certificatul corespunzător eliberat în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului nr. 338/97 şi fără dovezi satisfăcătoare despre existenţa unui asemenea permis sau certificat”.
Comisarii au constatat că cei doi caimani au fost înstrăinaţi de crescătorul din Ilişeşti pe data de 11 ianuarie 2013 către Grădina Zoologică din Sibiu.
Pentru lipsa documentelor necesare pentru transport şi încălcarea normelor privind protecţia faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea, comisarii de mediu au aplicat amenda de 15.000 de lei. Practic, cu alte cuvinte, este vorba de trafic cu animale vii.
În privinţa leilor, s-a constatat că cele şapte exemplare existente la controlul anterior (un mascul, trei femele şi trei pui), din decembrie 2012, sunt în continuare în spaţiile amenajate din incinta parcului zoo de la Ilişeşti.
Lei şi crocodili de vânzare pe internet
Conform materialului realizat de televiziunea Antena 1, anunţurile de vânzare de lei şi crocodili au fost postate pe internet de Şoimaru. Practic, oricine putea să cumpere un leu sau un crocodil, fapt total interzis de lege, dar şi foarte grav totodată.
Şoimaru le-a spus reporterilor care s-au dat cumpărători că momentan nu mai are pe stoc crocodili, pentru că cei disponibili s-au vândut, dar cu un avans de 400 de euro poate aduce unul „la următorul transport”. Cât despre lei, acesta a fost înregistrat video în timp ce spunea că are disponibilă o femelă născută în septembrie 2012. Preţul era fix: 1.500 de euro.