Kaufland s-a extins şi în municipiul Fălticeni, prin deschiderea, ieri, a celui de-al 84-lea magazin din lanţul de unităţi locale din România.
Aşa cum a precizat directorul magazinului, Cornel Berar, cu ocazia deschiderii acestui hipermarket au fost create în municipiul Fălticeni peste 100 de noi locuri de muncă. Magazinul oferă o gamă de 15.000 de articole atât din marca proprie Kaufland, cât şi produse locale sau naţionale, un punct forte reprezentându-l departamentul de produse proaspete, fructe şi legume, produse lactate, carne şi mezeluri, brânză şi peşte, o parte dintre ele fiind cu servire asistată.
Cornel Berar a spus că prin magazinul de la Fălticeni vor fi puse în valoare şi produsele regionale, regionalitatea constituind unul dintre punctele forte Kaufland. Portofoliul Kaufland este axat în principal pe produse de la furnizori naţionali şi regionali, ceea ce contribuie la întărirea economiei locale, subliniază reprezentanţii hipermarketului.
Primarul Coman: “O prezenţă necesară în beneficiul comunităţii”
Prezent la deschiderea magazinului, primarul Cătălin Coman a spus că această unitate comercială are o importanţă foarte mare pentru tot ceea ce înseamnă judeţul Suceava, fiind prezenţi la această festivitate prefectul judeţului, Florin Sinescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, vicepreşedintele Alexandru Rădulescu, subprefectul Constantin Harasim. “Mă bucur că cel mai nou şi cel mai frumos magazin Kaufland se deschide astăzi la Fălticeni, este o prezenţă necesară în beneficiul comunităţii”, a spus primarul Cătălin Coman.
Înainte de deschiderea magazinului, un sobor de preoţi a oficiat slujba de sfinţire a magazinului.
Grupul Kaufland se numără printre cele mai mari companii din retail din Europa, cu peste 1.000 de magazine în şapte ţări, precum Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croaţia şi România. Succesul magazinelor Kaufland se bazează pe o politică riguroasă de preţuri, amabilitatea angajaţilor, precum şi numeroasele garanţii.
Kaufland Fălticeni este deschis de luni până sâmbătă, de la ora 08:00 la ora 21:00, iar duminica de la ora 08:00 la ora 18:00.
(26 feb 2013, 11:46:03