Un şofer în vârstă de 25 de ani din Vama a murit în condiţii tragice după ce s-a izbit violent cu maşina de un parapet al unui podeţ. Tragedia s-a petrecut vineri noapte, în jurul orei 22.10, pe DN 17, la ieşirea din satul Molid, comuna Vama, spre Gura Humorului. Tânărul care a decedat, Sorin George Leontieş, urma să se căsătorească în luna mai a acestui an.
Din ancheta desfăşurată de ofiţerii de la Compartimentul Rutier al Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc rezultă că tânărul în vârstă de 25 de ani, aflat la volanul unui autoturism Renault Laguna înmatriculat în Franţa, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers într-o curbă deosebit de periculoasă semnalizată cu panouri succesive. Maşina a intrat în coliziune laterală cu parapetul, chiar pe partea conducătorului auto. Acest fapt avea să-i fie fatal acestuia. Impactul violent i-a produs victimei fracturi costale şi rupturi de organe interne, ceea ce a dus în scurt timp la deces.
În maşină, pe scaunul din dreapta, se mai afla un tânăr în vârstă de 24 de ani, tot din Vama. În urma impactului acesta a fost rănit uşor.
Conform constatării poliţiştilor rutieri, tânărul decedat nu purta centură de siguranţă.
Încă un accident pe DN 17, la Vatra Dornei
Tot pe DN 17, în condiţii asemănătoare, a doua zi dimineaţă s-a mai produs un accident rutier, din fericire mult mai uşor. Conform anchetei poliţiei, sâmbătă, în jurul orei 10.40, pe DN 17, în apropiere de municipiul Vatra Dornei, Aurel I., în vârstă de 46 de ani, din municipiul Botoşani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei într-o curbă deosebit de periculoasă, a derapat şi s-a răsturnat în şanţ, la marginea drumului. În urma impactului a fost rănită uşor o femeie în vârstă de 51 de ani, pasageră în maşină.
În ambele cazuri, poliţiştii rutieri au stabilit că accidentele s-au produs din cauza neadaptării vitezei la intrarea în curbele periculoase, în condiţii de carosabil umed.