Dat fiind faptul că zilele în care părinţii se pot ocupa îndeaproape de problemele şcolare ale copiilor lor se împuţinează tot mai mult, o mână de suceveni au iniţiat un proiect ce vine în întâmpinarea adulţilor interesaţi de a fi în permanenţă la curent cu situaţia şcolară a copiilor lor, precum şi a progreselor făcute de aceştia pe tot parcursul ciclului de învăţare. Este vorba despre o aplicaţie educaţională, un catalog online adresat părinţilor ocupaţi care nu vor să neglijeze educaţia copiilor lor, dar şi şcolilor. Deşi nu se poate substitui în totalitate dialogului pe care orice părinte trebuie să-l poarte cu dirigintele şi cu restul colectivului profesoral, soluţia propusă îi poate ajuta pe aceştia să afle rapid care este situaţia şcolară a copilului.
În afară vizualizării notelor, prezenţei şi situaţiei şcolare, aplicaţia oferă şi o serie de alte avantaje părinţilor, precum identificarea rapidă a problemelor de învăţare şi a conduitei elevilor, calcularea mediilor pe discipline, vizualizarea temelor pentru acasă date elevilor, evenimentele şi activităţile şcolare sau extraşcolare organizate de şcoală sau instituţiile culturale din judeţ, informaţii utile.
„Platforma pe care noi o propunem, respectiv CatalogNote.com, vine în întâmpinarea şcolilor prin scăderea vizibilă a absenteismului şi abandonului şcolar în rândul elevilor, precum şi prin crearea unei legături de informare mult mai strânse dintre şcoală, diriginţi, profesori, elevi şi părinţi. Aplicaţia are o interfaţă prietenoasă, precum şi un design atrăgător, fiind special creat pentru utilizatorii obişnuiţi, putând fi uşor de folosit în accesarea tuturor informaţiilor prezentate. Costul implementării acestei aplicaţii pentru unităţile de învăţământ este zero”, a precizat unul din iniţiatorii platformei.
Dacă la nivel naţional, catalogul online e deja parte a sistemului educaţional, în Suceava, şcolile care au adoptat astfel de platforme pot fi numărate de degetele unei singure mâini,. Mai mult de atât, catalognote.com este prima aplicaţie de acest gen iniţiată în judeţul nostru.
Informaţiile din catalogul online pot fi accesate sau vizualizate doar pe baza unei parole ce este acordată părinţilor, prin intermediul unei conexiuni la internet sau SMS, în lipsa acestei conexiuni.
Pentru cei care doresc să afle detalii despre aplicaţie şi serviciile oferite sistemului educaţional pot vizita site-ul www.catalognote.com. Reprezentanţii instituţiilor de învăţămant interesaţi în adoptarea unei astfel de aplicaţii pot solicita o ofertă personalizată, detalii referitoare la acest aspect putând obţine la catalognote@gmail.com sau telefonic la 0740 872 088.
(25 feb 2013, 15:08:34
Nu mai prelua din alte surse şi difuza fără o analiză preliminară. Ăsta nu se numeşte jurnalism ci preluare iar d-ta ar trebui să te numeşti copist sau ceva de genul.