În perioada 15-25 ianuarie 2013, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPR) Suceava a desfăşurat o serie de controale privind nerespectarea prevederilor legale în cazul vânzărilor cu preţ redus. Au fost controlaţi 35 de agenţi economici, iar în 31 dintre cazuri s-au constatat diverse abateri, aplicându-se amenzi în valoare de 18.800 de lei. Totodată, s-au oprit de la comercializare produse textile în valoare de 1.395 de lei.
Conform lui Vasile Latiş, şeful CJPC Suceava, „principalele deficienţe sesizate au constat în neafişarea preţurilor şi tarifelor într-o formă neechivocă, neinformarea consumatorilor că produsele oferite sunt în limita stocului disponibil, neafişarea denumirii unităţii. Totodată, în mai multe cazuri, preţul vechi nu era barat şi afişat lângă preţul nou, produsele cu reducere nu erau separate de cele fără reducere sau ultima reducere nu se referea la ultimul preţ practicat în perioada ultimelor 30 de zile”.
Potrivit acestuia, tot în cursul lunii ianuarie s-a desfăşurat o tematică proprie de control referitoare la respectarea prevederilor legale la comercializarea pieselor auto, fiind verificaţi 29 de agenţi economici. Au fost aplicate 25 de sancţiuni în valoare de 18.200 de lei, oprindu-se temporar de la comercializare 106 bucăţi de piese auto în valoare de 7.608 lei.
Principalele deficienţe sesizate au constat în lipsa traducerii în limba română a etichetei, a unor instrucţiuni şi avertismente, lipsa menţionării importatorului sau distribuitorului şi neafişarea preţurilor.
(23 feb 2013, 14:04:25
In Iulius Mall veti gasi cativa.