Un minor în vârstă de 15 ani, elev în clasa a VIII-a, s-a ales cu dosar penal după ce i-a sustras 200 de lei unei învăţătoare. Fapta de furt s-a petrecut în cancelaria şcolii, minorul furând banii din poşeta cadrului didactic.
Miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.00, Poliţia oraşului Cajvana a fost sesizată de Minodora D., în vârstă de 28 de ani, cadru didactic la Şcoala Gimnazială Nr. 2 din localitate, că i s-a sustras din poşetă o bancnotă de 200 de lei.
Imediat după ce a furat banii, elevul s-a dus la un magazin din apropiere, unde şi-a cumpărat sucuri şi produse alimentare. Poliţiştii au intrat imediat pe fir şi l-au prins pe minor. De la acesta a fost recuperată suma de 150 de lei, care a fost restituită femeii în vârstă de 28 de ani.
Poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.