Trei tineri care se deplasau cu un autoturism din poartă în poartă şi încercau să vândă covoare au fost amendaţi şi lăsaţi fără marfă de poliţişti. S-a întâmplat luni, în jurul orei 13.30, pe raza satului Buda, în comuna Râşca. Persoanele de acest gen au intrat mai puternic în atenţia poliţiştilor în condiţiile în care adesea comerţul ambulant este doar un paravan pentru intrarea în casele oamenilor pentru comiterea de furturi şi înşelăciuni.
Pe raza satului Buda, poliţiştii i-au identificat pe Gabor B., în vârstă de 23 de ani, din municipiul Târgu Mureş, Gabor B., de 26 de ani, din municipiul Botoşani, Ştefan G., de 33 de ani, din municipiul Satu Mare, cei care ofereau efectiv spre vânzare covoare şi care se deplasau cu un autoturism condus de Dumitru R., în vârstă de 62 de ani, din municipiul Botoşani.
Conform anchetei poliţiei, „solicitând documentele de proveniență și autorizația pentru efectuarea de comerț, cei în cauză au prezentat o factură fiscală din 18.02.2012 pentru 55 mp covoare calitatea a II-a, dar nu dețineau autorizații pentru a efectua comerț și nici autorizare din partea Primăriei comunei Râșca, pentru a comercializa marfa ambulant”.
Poliţiştii i-au amendat pe cei trei comercianţi pentru acte de comerţ ilicit şi au confiscat de la ei 12 covoare din material sintetic evaluate la 332 de lei.