Toate lucrările de urbanism care vor fi efectuate de-a lungul bulevardului central al Sucevei vor trebuie să respecte o serie de reguli clare, care vor fi trasate într-un studiu finanţat de Primăria Suceava, care urmează a fi întocmit în perioada următoare.
„E timpul să facem ordine în urbanism”, a spus viceprimarul Ovidiu Doroftei, iniţiatorul proiectului de alocare a fondurilor pentru realizarea studiului de faţade pentru axul principal al drumului, care, în colaborare cu Ordinul Arhitecţilor din România, vrea să întocmească un regulament aplicabil la nivelul întregului oraş.
„În proiectul de buget pe 2013 am prins finanţare pentru o lucrare nouă, un studiu de faţade pentru axul principal al drumului, începând de la sediul Primăriei Suceava şi până la intersecţia cu strada Petru Rareş. Rezultatul acestui studiu va avea caracter de recomandare pentru toate lucrările de reabilitare sau extindere a imobilelor existente, inclusiv firme luminoase şi casete publicitare”, a explicat Ovidiu Doroftei.
Viceprimarul Sucevei a spus că rezultatul acestui studiu trebuie să fie „o linie directoare privind urbanismul” nu doar la strada principală, ci în întreg municipiul.
„Concluziile studiului trebuie să fie extinse şi aplicate în toate zonele oraşului, prin consultări cu Ordinul Arhitecţilor din România, pentru a avea o imagine mai bună a ceea ce trebuie făcut, să nu ne mai fie ruşine de cum arată municipiul Suceava”, a adăugat Doroftei.
În acest sens, viceprimarul este decis ca împreună cu consilierii locali din comisia de urbanism să verifice în teren toate solicitările de concesionări de teren, extinderi şi autorizaţii de urbanism în baza cărora s-ar putea efectua lucrări care să afecteze imaginea oraşului.
(19 feb 2013, 11:52:05
Sincer ma asteptam, ca soseaua si tot decorul de pe intinsul soselei, sa fie de o inalta tinuta si caliate!
Nici centrul refacut nu-i OK! Arta de parca ar fi morminte cu lampadare! A disparut si spatiul pina la blocuri si da un aspect de cimitir! Daca era interes, se studia si solutii din strinatate ca de exemplu, Ungaria. Poate s-a gindit sa fie totul ieftin (nu se stie in acte) si s-a facut economie la bani pentru altceva spre binele ..orasului!?
De asemenea porumbeii, fac mizerie si se asterne jegul si neglijenta!
Nu exiata preocupare cum se simt si cum trăiesc locuitorii in acest municipiu!?
Oare cind se va raspunde pentru lucrul urit si prost facut?