Zece tineri din Suceava, cinci băieţi şi cinci fete, care au închiriat o pensiune din Mălini pentru finele săptămânii trecute, au avut parte de o petrecere extrem de scurtă, de doar câteva ore, după un scandal izbucnit cu administratorul. La faţa locului a fost chemată poliţia, care a aplicat sancţiuni contravenţionale de ambele părţi.
Andrei G., unul dintre tinerii care a închiriat cabana, a povestit că împreună cu grupul de prieteni s-a deplasat vineri seară la pensiunea din Mălini, unde au sărbătorit ziua a doua dintre fete.
El susţine că administratorul, care şi-a chemat ulterior ajutoare, le-a stricat petrecerea şi a început să se dea la fetele din grupul lor. Spiritele au degenerat, iar tinerii din Suceava susţin că au fost agresaţi şi ameninţaţi, inclusiv cu un topor. În plină noapte, la câteva ore după ce au ajuns la Mălini, ei au părăsit cabana.
Andrei G., cel care a sesizat presa despre incident încă de vineri noapte, susţine că agresorii din Mălini le-au tăiat cauciucurile de la maşină şi i-au scos afară din pensiune.
De cealaltă parte, administratorul are o cu totul altă variantă şi susţine că scandalul a fost provocat de unul dintre tinerii din grup. Acesta l-ar fi lovit pe un localnic din Mălini, chemat să facă skandenberg cu ei.
Cazul este deocamdată unul cu multe necunoscute de ambele părţi. Ciudat este că până ieri nici una dintre părţi nu a depus plângere de poliţie. Cum nu au existat persoane care să ajungă la spital ori care să reclame că au suferit leziuni, poliţia a aplicat doar amenzi, fără a declanşa o anchetă penală.
Tinerii din Suceava care au plecat de la pensiune în plină noapte i-au acuzat pe poliţiştii care a intervenit la faţa locului că nu au intervenit suficient de ferm.