Un tânăr în vârstă de 28 de ani din comuna Vadu Moldovei a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de nouă luni de închisoare după ce a recidivat în perioada de încercare stabilită după o infracţiune la regimul rutier. Acum două zile, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Fălticeni, poliţiştii Secţiei Rurale Vadu Moldovei l-au ridicat pe Lucian Roşu şi introdus direct în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Iniţial, la finele anului 2009, Lucian Roşu a fost condamnat la o pedeapsă de şase luni de închisoare cu suspendare, pentru conducere fără permis, magistraţii stabilindu-i un termen de încercare de trei luni de zile. Prins beat la volan, inculpatul s-a ales cu un al doilea dosar. De această dată, judecătorii au stabilit o pedeapsă de trei luni de închisoare cu executare şi au revocat suspendarea condiţionată a primei condamnări. A rezultat pedeapsa de nouă luni de închisoare pe care o are de executat acum tânărul din Vadu Moldovei.