A început numărătoarea inversă pentru startul lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă-canal în municipiul Rădăuţi. După o serie de consultări între primarul Aurel Olărean şi reprezentanţii Serviciului urbanism amenajarea-teritoriului din primăria locală, au fost delimitate patru obiective-zone, zone în care sunt situate străzi cu nivel de prioritizare şi unde vor începe lucrările, cel mai probabil, în ultima decadă din luna în curs. Conform celor stabilitate de executivul local, Obiectivul 1 cuprinde străzile Hipodromului, Scruntari, Bogdan Vodă, Luncii, Frâncei, Abatorului, Plantelor, Ochiuri, Stufului, Heleşteelor, iar pe acestea sunt prevăzute lucrări pentru 2.878 de ml, în cazul reţelei de apă, şi pentru 2.270 ml pentru canalizare. Străzile Papetăriei, Nicolae Bălcescu, Mihai Bodnari şi Gheorghe Doja fac parte din Obietivul 2, străzile Andronic Motrescu, Mihai Pitei, Bujorului, Pandurilor, 9 Mai, Podurilor şi George Enescu din Obiectivul 3, iar Obiectivului 4 îi sunt arondate străzile Tirului, Uzinei, Şerpuită, Rozelor, Fundătura Cărămidăriei, Parcului şi Fagilor.
Olărean: Am decis ca lucrările pentru reţeaua de apă-canal să se desfăşoare pe secţiuni stabilite de noi
Contractul de lucrări pentru „Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi apă uzată din aglomerarea Rădăuţi”, contract european derulat prin ACET Suceava, are o valoare de peste 36,3 milioane de lei, iar lucrările vor fi executate de firma germană Ludwig Pfeiffer Hoch und Tiefbau Gmbh & co KG. Potrivit proiectului, vor fi reabilitate reţelele de alimentare cu apă pe 23 de străzi din municipiu şi rezervoarele de alimentare de pe dealul Osoi şi, în acelaşi timp, vor fi extinse pe alte 61 de străzi din localitate. Programul european mai prevede reabilitarea reţelei de canalizare pe şase străzi şi extinderea acesteia pe 63 de străzi.
Primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, a precizat: „Pentru că avem experienţa anilor din urmă, când au fost realizate lucrările la reţeaua de termoficare a municipiului, şi pentru că ne aducem aminte câte probleme ne-au creat acestea din cauza proastei organizări, am decis ca lucrările pentru reţeaua de apă-canal să se desfăşoare pe secţiuni stabilite de noi, astfel încât să nu înregistrăm disfuncţionalităţi în niciun domeniu, fie că e vorba de circulaţia rutieră sau de bunul mers al altor activităţi din viaţa cotidiană. În condiţiile în care toate preparativele sunt realizate, nu aşteptăm decât startul lucrărilor”.