Aproximativ 200 de persoane au participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Gala Premiilor Destine Broker de Asigurare Suceava, eveniment găzduit de Grand Salon- Polaris. Printre cei prezenţi la această manifestare s-au numărat reprezentanţi ai asiguratorilor, precum şi acţionarii Destine Broker de Asigurare. Acest eveniment se impunea datorită realizărilor din anul 2012, dar şi pentru că prima ediţie a avut un feedback bun.
În cadrul festivităţii, Ştefan-Gheorghe Puntea, directorul reprezentanţei Suceava, şi ceilalţi acţionari ai societăţii au recompensat rezultatele obţinute de cei mai buni colaboratori din judeţ în cadrul mai multor categorii de asigurări, dar şi pentru dezvoltarea echipelor acestora.
La Gala Destine Broker de Asigurare Suceava, premiul „Brokerul anului” i-a fost acordat Marianei Jucan, iar pe podium au mai fost prezenţi Răzvan Andrei Tiron şi Lăcrămioara Dascălu.
Rezultatele sunt, în principal, datorate muncii în echipă, remarcaţi fiind cu acest prilej şi echipele coordonate de Cătălin Popovici, Bogdan Porochniuc, Constantin Maniga, Mihai Mocodean, Mihail Vultur şi Adrian Negrea.
Potrivit lui Ştefan Puntea, directorul sucursalei din Suceava, „după trei ani de regres, în 2012 asiguratorii din România au obţinut o uşoară creştere de aproximativ 1% faţă de anul 2011. În România, brokerii au intermediat de la an la an mai multe asigurări, ponderea acestora crescând în 2010, 2011 şi 2012 cu 1-2%, ajungând la 41%. Este foarte posibil ca în anul 2013 brokerii să intermedieze peste 45% din totalul primelor brute subscrise de asiguratori, pentru că mulţi clienţi caută soluţii benefice pentru bugetul lor, iar un broker de asigurare îi poate oferi aceste soluţii”.
În 2012, Destine Broker de Asigurare a intermediat asigurări de peste 110 milioane de lei, având o creştere de 43%.
„Pentru 2012 ne doream să realizăm o nouă creştere de minim 2,5 milioane de lei, la fel cum s-a întâmplat în anii 2010 şi 2011, target ce a fost îndeplinit, realizând o creştere de 2,97 de milioane de lei faţă de anul 2011, ajungând astfel la 8,573 de milioane de lei”, a mai completat Ştefan Puntea.
Obiectivul pe care echipa Destine şi l-a propus pentru 2013 este acela ca Destine Broker de Asigurare să obţină în Suceava o creştere de trei milioane de lei faţă de anul anterior.