Un conducător auto s-a izbit cu maşina, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în gardul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, distrugându-l pe o lungime de aproximativ patru metri, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Distrugerea a fost observată în acea noapte de către o patrulă a poliţiei din localitate, care însă nu a mai găsit la faţa locului maşina implicată în incident.
Din verificări, s-a stabilit că autoturismul, marca Volkswagen, aparţine unui tânăr din localitate, Mihai L., în vârstă de 21 de ani.
Maşina a fost găsită câteva străzi mai încolo, având baia de ulei spartă, grila ornament faţă ruptă și un far spart.
Autoturismul era asigurat, având portierele încuiate, iar la o primă examinare, nu au fost găsite urme vizibile că în urma impactului au rezultat victime.
„În cauză se desfășoară activități pentru stabilirea persoanei care a condus autoturismul și a mecanismului producerii tamponării”, precizează poliţia.