Primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, consideră că este victima unei campanii artificiale duse, în ultima perioadă, de mass-media suceveană.
„În vara anului trecut am fost reales în calitate de primar, prin voturile a peste şase mii de rădăuţeni, însă de această dată sunt primar de opoziţie şi poate că era normal să mă aştept şi la unele lovituri <sub centură>. În ultima perioadă au apărut mai multe materiale în presă, materiale în care sunt acuzat de tot felul de ilegalităţi, mai mult, că ar exista unele disensiuni între mine şi prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu. Nu este adevărat, l-am respectat şi îl respect pe domnul prefect şi pot spune că am avut permanent o relaţie bună cu dumnealui, chiar există o colaborare bună între administraţia rădăuţeană şi instituţia Prefectului. Cât priveşte şedinţa ordinară din luna ianuarie, am iniţiat proiecte de hotărâre pentru validarea consilierilor USL, însă au existat unele suspiciuni cu privire la veridicitatea unei ştampile de pe documentul de la USL Suceava, document care confirma supleanţii de pe lista Uniunii, şi consilierii locali au decis să solicite lămuriri cu privire la aceasta, apoi să-i valideze pe supleanţi. Acesta este motivul pentru care proiectele nu au fost avizate pozitiv. Cât priveşte plângerea depusă la Parchet, sunt sigur că autorităţile o vor soluţiona în modul cel mai legal”, a declarat primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean.
Florin Sinescu a explicat că Olărean nu a luat act de demisiile a trei consilieri locali
Prefectura Suceava a depus, la finele săptămânii trecute, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, o plângere penală pe numele primarului acestui municipiu, Aurel Olărean.
Edilul rădăuţean este acuzat de abuz în serviciu, după ce a refuzat să constate încetarea mandatelor a trei consilieri locali ai USL şi numirea în aceste funcţii a supleanţilor de pe lista electorală de la alegerile locale din luna iunie a anului trecut.
Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, a explicat că primarul Aurel Olărean nu a luat act de demisiile a trei consilieri locali, Nistor Tătar, Lăcrămioara Loghin şi Constantin Galan, şi nici nu i-a numit pe înlocuitorii acestora.
Nistor Tătar a demisionat pentru a prelua postul de consilier judeţean, Lăcrămioara Loghin a renunţat la locul în Consiliul Local Rădăuţi după ce a câştigat concursul pentru funcţia de administrator public al judeţului, iar Constantin Galan a demisionat după ce a fost ales deputat.
„Trebuie să menţionez că, la fel ca în ultimii cinci ani, consilierii USL nu şi-au schimbat obiceiul de a se opune oricărei iniţiative benefice pentru comunitatea rădăuţeană, situaţie identică şi în cazul consilierului Tiberiu Maerean, care a atacat majoritatea hotărârilor la prefect”, a mai adăugat Olărean.
(11 feb 2013, 11:29:54