Membrii formaţiei Proconsul, care veneau ieri spre Suceava, unde au avut de susţinut un concert, au fost implicaţi într-un accident rutier la scurt timp după ce au intrat pe raza judeţului nostru. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 12.00, pe DN 2, între localităţile Roşiori şi Vadu Moldovei.
În microbuzul Hyundai se aflau cei şase membri ai formaţiei şi încă o persoană din staff.
Pe carosabilul acoperit cu zăpadă, şoferul, Dragoş Dincă, în vârstă de 44 de ani, membru al formaţiei, a derapat într-o curbă periculoasă, iar maşina s-a răsturnat în afara drumului. Din fericire, toţi cei şapte pasageri au ieşit pe picioarele lor din maşină. Ei nu au solicitat ajutor medical, precizându-le poliţiştilor ajunşi la faţa locului că nu au suferit nici un fel de leziuni. Cum nu au existat victime, poliţişti au înregistrat evenimentul rutier la categoria tamponări, fără a mai face o anchetă la faţa locului.
Membrii formaţiei au fost preluaţi mai departe, spre Suceava, de două maşini trimise de organizatorii concertului de la restaurantul Padrino.
Trupa a avut programat un concert în restaurantul Padrino aseară, începând cu ora 22.00.
( 9 feb 2013, 17:38:01