La Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni a fost lansat, în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, proiectul „Pentru viaţă”, iniţiativă ce îşi propune informarea şi educarea adolescenţilor şi tinerilor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 21 de ani pentru un stil de viaţă sănătos. Concret, elevii implicaţi în proiect vor participa la formări pe marginea unor teme precum: „Capcanele adolescenţei” - drogurile, alcoolul, fumatul, „Sexualitatea” - pericolul necunoscut al metodelor contraceptive, al bolilor cu transmitere sexuală (5 februarie), „Dragostea” - conştientizarea şi analizarea trăirilor specifice adolescenţei (12 februarie), „Soluţii” - nevoia unor adevărate modele (19 februarie).
Totodată, în perioada 1-5 aprilie, elevi şi profesori de la liceul din Dumbrăveni se vor deplasa la Sibiu, unde vor prezenta aplicaţii pe marginea celor cinci teme din proiect. Vor fi selectaţi adolescenţi şi tineri din liceu care se vor implica mai mult, vor participa la acţiuni de voluntariat şi vor pregăti materiale pentru colegii lor din Sibiu.
Prof. Ionel Vovciuc, responsabilul de proiect, a menţionat că „prin intermediul acestei iniţiative mi-am propus să implic adolescenţii şi tinerii din liceu prin participarea, într-un număr cât mai mare, la seminare pentru a se informa cu referire la riscurile care îi pasc în urma deciziilor luate în anturaje negative. Acestea ar putea fi evitate dacă tinerii ar avea argumente şi tăria morală să le depăşească atunci când situaţia o impune. Am obligaţia să intervin la educarea timpurie a acestei categorii, care, invadate de televizor, internet, calculator sau alte mijloace de informare cu tot felul de imagini negative, ştiri de suicid, prezentări de modă, vizionare de filme pentru adulţi, desene animate cu un grad ridicat de violenţă, pot să distrugă starea sufletească a acestora”.
Proiectul „Pentru viaţă” a fost iniţiat de Asociaţia Filantropică Medical Creştină „Christiana”, aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, şi se desfăşoară cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, al bisericilor „Sf. Înviere”, preot Ionel Irimia, „Sf. Dumitru”, preot Nicolae Horga, al asociaţiilor „Bucovina profundă”, „Familia Ortodoxă”, „Euroactiv”, al Liceului Tehnologic „M. Eminescu” Dumbrăveni, al Primăriei Dumbrăveni şi Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava. Sunt antrenaţi în proiect părinţi şi cadre didactice.