Un şofer care conducea o maşină neînmatriculată, ce avea montate plăcuţele altui autoturism, a gonit cu poliţia după el de la Vicovu de Sus şi până la Bilca, unde a coborât şi a reuşit să dispară în noapte.
Marţi seară, în jurul orei 20.30, o patrulă de la Poliţia oraşului Vicovu de Sus, aflată în serviciu de patrulare şi supraveghere a traficului pe DN 2E, în localitate, a observat un autoturism care rula cu viteză foarte mare şi nu avea lumini în partea din spate. Poliţiştii au plecat în urmărirea maşinii suspecte, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, însă şoferul fugar nu a dat nici un semn că vrea să oprească.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, „autoturismul a fost urmărit până în localitatea Bilca, unde conducătorul auto a părăsit autoturismul, după care a escaladat două garduri și a abandonat vehiculul.
Cu ocazia verificării în baza de date a numărului de înmatriculare, s-a stabilit că acesta aparține unui autoturism de altă marcă, proprietatea unui cetățean din municipiul Rădăuți”.
Până ieri, poliţiştii nu reuşiseră încă să dea de urma şoferului fugar.
(31 ian 2013, 11:13:35