Operaţiunea de recuperare a datoriilor de zeci şi sute de milioane de lei vechi de la rău-platnicii din cadrul asociaţiilor de proprietari din Suceava se desfăşoară mult mai greu decât se aşteptau cei care au iniţiat-o.
Principalul obstacol de care se lovesc cele 26 de echipe mixte create în acest scop sunt uşile închise de la apartamentele rău-platnicilor, asta în condiţiile în care reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi ai celor de la Termica au mers la ei nu o dată, ci chiar şi de patru-cinci ori, în diferite momente ale zilei.
„Oamenii noştri au fost puşi la dispoziţia celor de la asociaţii, să meargă din uşă în uşă nu doar dimineaşa, ci şi la amiază şi seara, oricând consideră că i-am găsi acasă pe cei cu datorii mari, să îi convingem să plătească. Din păcate, în mai mult de 50% din cazuri, nu ni s-au deschis uşile, indiferent de câte ori au fost căutaţi”, a declarat Neculai Frunzaru, directorul de termoficare din cadrul SC Termica SA.
900 de familii pe lista celor mai mari datornici
Până acum au fost finalizate acţiunile de vizitare a rău-platnicilor la un număr de 15 asociaţii de proprietari, dar rezultatele lasă de dorit.
„Din cele 875 apartamente la care a fost solicitată vizita comisiei mixte, au fost vizitate 479, din care la 253 de apartamente proprietarii nu au deschis. Acolo unde au discutat cu proprietarii au fost încheiate procese verbale de recunoaştere a soldului restant şi eşalonare la plată, începând cu data propusă de datornic”, a precizat viceprimarul Ovidiu Doroftei, care coordonează acţiunea de impulsionare a recuperării datoriilor.
Culmea e că deşi acţiunea viza recuperarea datoriilor acum, când Termica are nevoie disperată de bani pentru a putea cumpăra cărbunele necesar asigurării căldurii şi apei calde până la finele iernii, aproape toţi cei care şi-au luat angajamentul că vor plăti au spus că vor veni cu primele plăţi la primăvară, cel mai devreme în aprilie sau chiar din mai.
Tocmai de aceea, în funcţie de termenele asumate şi de sumele datorate li se va comunica acceptul sau refuzul furnizorului de utilităţi. În funcţie de acest răspuns, unora li s-ar putea întrerupe curând nu doar furnizarea căldurii şi apei calde, ci şi cea a apei reci, partea proastă fiind că alături de aceşti rău-platnici vor avea de suferit şi vecinii lor, care nu au altă vină decât că trăiesc în acelaşi condominiu cu cei care nu şi-au plătit datoriile.
Încasările directe, aproape inexistente
Rezultatele directe obţinute de echipele mixte de recuperare a datoriilor sunt foarte slabe, deşi acestea au posibilitatea de a tăia chitanţe pe loc.
În vreme ce majoritatea nu s-au arătat dispuşi să plătească absolut nimic, oferind doar promisiuni, alţii s-au „spălat de păcate” achitând câteva zeci de lei din datorii de zeci de mii de lei.
Cea mai bună încasare a fost de 2.000 de lei, la o asociaţie din Burdujeni.
Pe de altă parte, acţiunea de recuperare a datoriilor se pare că a dat rezultate, la aproape toate asociaţiile de proprietari făcându-se simţită o creştere destul de mare a încasărilor la ghişeu, comparativ cu lunile trecute.
Astfel, dacă în luna noiembrie, plăţile făcute către Termica au fost de numai 1,9 milioane de lei, luna aceasta au depăşit 2,5 milioane de lei, fiind şanse să crească chiar până la 3 milioane de lei.
Debranşările, decise în funcţie de încasări
Marea acţiune de debranşare a rău-platnicilor depinde foarte mult tocmai de rezultatele campaniei de recuperare a datoriilor de la rău-platnici, prin intermediul echipelor mixte.
„După vizita comisiilor mixte, la toate asociaţiile vor fi refăcute situaţiile datoriilor şi se vor face listele cu scările de bloc la care vor fi întrerupte serviciile de furnizare a apei calde, căldurii şi apei reci. Sunt asociaţii care au spus că vor transmite lista, după ce vor avea aprobarea comitetului executiv, în vreme ce altele au cerut ca debranşarea să se facă de la punctul termic, pentru întreaga asociaţie”, a adăugat viceprimarul Ovidiu Doroftei.
Cum unele asociaţii au refuzat să-şi asume responsabilitatea de a anunţa locatarii blocurilor cu mari datorii că riscă să rămână curând în frig, fără apă caldă şi apă rece, furnizorii de utilităţi au făcut o adresă comună, pe care o vor transmite, spre afişare, asociaţiilor de proprietari în care nivelul datoriilor depăşeşte 400 de lei de familie, nu mai puţin de 64 de asociaţii fiind vizate de acţiunea de debranşare.
(30 ian 2013, 13:34:06
UN HIGH DIRECTOR,DIN FUNDUL CURTII,LA TROMPETA,''IL SILENCIO'' CANTA
IN TIMP CE PENSIA O ASTEPTA.....DAR EA NU MAI SOSEA...
PE ULITE-N GUBERNA,O BLONDA,,CASH COLLECTOR'',DUIOS TRECEA.......
SI COLECTA SI COLECTA,...SI DA-I SI IAR MAI STA...APOI IARASI COLECTA....
[TAXA,''SELECTIV''-NU CREDETI ALTCEVA!]
VENIM CU O PROPUNERE,CATRE PUBLICISTII,ROMANCIERII SI DRAMATURGII STABILITI IN C-LUNG,SA ORGANIZEZE SI EI UN EVENIMENT CULTURAL-DISTRACTIV-SATIRICO-UMORISTIC-COMIC- HAIOS,CARE SA TINA DE POLI-PLURI-MULTI-CULTURALISMUL GLOBAL DIN JUDET.