Nereguli care tind spre o fraudă de proporţii au ieşit la iveală la Asociaţia de proprietari Nr. 11 din municipiul Fălticeni, acolo unde sutele de locatari buni platnici au descoperit că, deşi au achitat utilităţile lună de lună, banii nu au mai ajuns la furnizori. Locatarii au ajuns astfel să aibă datorii vechi de aproape doi ani de zile către trei furnizori de servicii şi sunt în pericol iminent de a rămâne fără apă curentă şi fără servicii de salubritate după ce au rămas deja fără curent electric pe casa scărilor. O comisie de la Primăria municipiului Fălticeni a demarat un control financiar care, pe lângă alte nereguli, a găsit o lipsă în gestiune de aproape 140.000 de lei.
Au aflat totul după ce au rămas fără curent electric pe casa scării
Asociaţia 11 „Sperenţa” Fălticeni cuprinde 12 blocuri de pe bulevardul 2 Grăniceri şi peste şase sute de apartamente. În octombrie 2012 oamenii s-au trezit în beznă în scările de bloc. Când s-au dus la E. ON pentru a cere explicaţii, au primit un răspuns halucinant. Asociaţia din care fac parte are datorii din 2010, însumând la vremea respectivă aproximativ 40.000 de lei.
Dimensiunile dezastrului aveau să fie aflate de locatari în următoarele zile. Către SC Goscom Fălticeni, care oferă serviciile de salubritate în municipiu, erau datorii de 65.000 de lei, în timp ce faţă de ACET, furnizorul de apă, erau datorii de 294.000 de lei.
Elena Cucoş, locatară în Blocul 31, unde se află şi sediul asociaţiei, a relatat cum a ieşit totul la iveală.
„În octombrie anul trecut ni s-a oprit lumina pe casa scărilor. Pentru mine a fost cumplit, eu fiind la etajul IV şi persoană cu handicap. După ce am aflat de datoriile la E.ON, când ne-am dus în audienţă la domnul primar am aflat că nici gunoiul nu este plătit”, a declarat femeia.
Oamenii nu au primit nici o explicaţie
Oamenii l-au luat la rost pe preşedintele de atunci al asociaţiei, Ioan Vizitiu, care însă a ridicat din umeri. Încasările erau gestionate de administratorul Liliana Elena Ciobanu, iar oamenii au fost trimişi să-i ceară socoteala acesteia.
Liviu Benesch, ales acum două zile vicepreşedinte al asociaţiei, spune că fostul administrator nu a făcut decât să-l ia pe „Nu” în braţe.
„Ne-a spus că a plătit, dar nu i s-a dat chitanţă de la ACET, ori că a achitat dar nu i s-au dat corect chitanţe. Doar explicaţii de acest gen. De fiecare dată a spus că ea nu a furat, nu a băgat mâna, nu lipseşte nimic. Neagă totul”, a declarat Liviu Benesch.
Datorii imense şi balamuc total în acte
După Ioan Vizitiu asociaţia a fost condusă o scurtă perioadă de timp de Vasile Moroşanu, care a făcut parte din vechea structură. Duminică, pe 27 ianuarie, în cadrul unei şedinţe de alegeri a fost ales ca preşedinte Dimitrie Filip, iar vicepreşedinte Liviu Benesch. Administratorul Liliana Elena Ciobanu a fost şi ea schimbată din funcţie de noua conducere, deşi a contestat vehement această decizie şi nu a recunoscut nici una dintre acuzaţii.
Dimitrie Filip a radiografiat situaţia financiară dezastruoasă a asociaţiei în momentul de faţă.
„La asociaţie sunt datorii de patru miliarde de lei vechi şi lipsă în casă de un miliard patru sute. Sunt probleme şi cu încasările greşite, doamna administrator nu are listele de plată, nu are o gestiune, listele de plasă lipsesc cu desăvârşire. Apoi, listele de plată nu au fost afişate pe scări, oamenii nu au ştiut cât au de plătit sau cine are datorii mari”, susţine Dimitrie Filip.
Mihai Gheorghe, ales membru în noul comitet executiv al asociaţiei, a subliniat că situaţia financiară este extrem de grea.
„Asociaţia este practic în insolvenţă, în incapacitate de plată şi incapacitate de a colecta bani de la locatari ca să poată face plăţile mai departe. Suntem într-un impas şi într-o situaţie foarte neplăcută”, a declarat Mihai Gheorghe.
Bani încasaţi de la populaţie care au dispărut în gestiune: 139.888 de lei
Sesizat de problemă la finele lunii octombrie a anului trecut, primarul municipiul Fălticeni, Cătălin Coman, a dispus un control la asociaţie. O lună mai târziu, comisia de control a venit cu un raport.
După ce s-au efectuat verificări, a rezultat o „gaură” de 139.888 de lei.
„În urma controlului, comisia a eliberat şi a transmis un raport în care se precizează o serie de erori şi disfuncţionalităţi în ceea ce înseamnă activitatea asociaţiei. Una dintre cele mai importante probleme este o diferenţă care nu se regăseşte în documente între încasări de la populaţie şi plăţi către furnizorii de utilităţi de aproximativ unmiliard şi patru sute de milioane de lei vechi. Aceşti bani nu se regăsesc în contabilitate”, a declarat primarul Cătălin Coman.
Dispoziţii de plată suspecte care ar putea sălta şi mai mult prejudiciul
Raportul de control scoate la iveală însă şi multe alte probleme, condiţii în care, foarte probabil, va rezulta un prejudiciu mai mare. De exemplu, a stabilit comisia de control a primăriei, există numeroase dispoziţii de plată dubioase de la asociaţie către diverse persoane fizice.
„Au fost făcute dispoziţii de plată care nu sunt numerotate, fără a fi însoţite de referat de necesitate şi fără a fi aprobate de către comitetul asociaţiei”, a constatat echipa de control.
Primarul a precizat că în condiţiile în care Asociaţia 11 figurează cu datorii mari, un sfert din totalul de la nivel de municipiu, nu este deloc exclus ca locatarii să ajungă în situaţia de a rămâne şi fără apă potabilă. El a făcut apel la oameni să-şi plătească facturile pentru ca situaţia financiară să nu se înrăutăţească şi mai mult.
Dosar penal pentru delapidare
În scurt timp, în baza raportului de control a fost sesizată Poliţia municipiului Fălticeni. Dosarul penal a fost înregistrat în luna decembrie, cercetările desfăşurându-se sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Comisarul-şef Ioan Nichitoi, şeful Poliţiei municipiului Fălticeni, a precizat că în cauză s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, iar următorul pas în anchetă va fi efectuarea unei expertize financiar contabile care să stabilească în mod clar prejudiciul creat.
Administratorul acuzat nu a dorit să ofere nici o explicaţie
Am contactat-o ieri telefonic, pentru a-şi spune punctul de vedere, şi pe Liliana Elena Ciobanu, administratorul vizat în principal de anchetă, deşi nu este deloc exclus ca pentru pagubă să mai fie traşi la răspundere şi alţi membri ai comitetului de conducere, inclusiv fostul preşedinte. Iniţial, aceasta ne-a spus că va prezenta un punct de vedere, după care a revenit cu un telefon şi a precizat că s-a consultat cu avocatul şi nu doreşte să dea nici o declaraţie până la finalizarea anchetei.
(29 ian 2013, 12:28:07