Un şofer în vârstă de 25 de ani, care a depăşit pe un sector de drum cu linie continuă, a provocat un grav accident rutier pe DN 17, în apropiere de municipiul Câmpulung Moldovenesc. Evenimentul rutier s-a petrecut duminică, în jurul orei 18.00.
Conform anchetei poliţiei, Adrian C., şoferul în vârstă de 25 de ani, din municipiul Galaţi, aflat la volanul unui autoturism, a intrat în depăşirea imprudentă, într-o zonă fără vizibilitate, semnalizată cu indicator, a unei autoutilitare cu remorcă aflate în faţa sa, intrând pe sens opus, unde a lovit frontal autoturismul condus regulamentar de Constantin Z., un şofer în vârstă de 24 de ani, din Gura Humorului. Din impact, maşina aflată în depăşire a intrat în coliziune laterală şi cu remorca autoutilitarei din faţă.
În urma accidentului, şoferul în vârstă de 25 de ani a fost rănit grav. De asemenea, a fost rănită uşor şi o tânără de 25 de ani, din Gura Humorului, pasageră în maşina care se deplasa regulamentar.
Toţi cei trei şoferi implicaţi în accident au fost verificaţi cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.