Preşedintele PDL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, a anunţat că a depus un amendament la proiectul Legii bugetului de stat pe 2013, care vizează alocarea sumei de cinci milioane de lei (50 de miliarde de lei vechi) pentru realizarea studiului de prefezabilitate necesar la construcţia autostrăzii Focşani – Suceava. Gheorghe Flutur a precizat că suma poate fi alocată din fondurile aflate la dispoziţia Secretariatului General al Guvernului, la capitolul Transporturi, pentru studii de prefezabilitate sau fezabilitate pentru astfel de investiţii. „Consider că trebuie să începem demersurile pentru construcţia autostrăzii Focşani – Suceava. Este normal să începem cu studiul de fezabilitate, pentru că odată finalizat putem să obţinem finanţarea, din 2014, pentru construcţia acestui tronson de autostradă”, a declarat Flutur.
El a adăugat că autostrada Focşani – Suceava este inclusă în Reţeaua Trans-europeană de Transport TEN-T, iar din 2014 vor exista fonduri europene pentru începerea lucrărilor de construcţie.
De precizat că parlamentarii PDL Suceava au făcut amendamente de zeci de milioane de lei la proiectul Legii bugetului de stat pe 2013, care vizează alocări de fonduri pentru mai multe obiective de investiții din județ. Parlamentarii democrat-liberali au solicitat fonduri pentru rutele ocolitoare din Fălticeni și Rădăuți, pentru Centrul Cultural Bucovina, pentru lucrările la drumul Vatra Dornei-Broșteni, pentru lucrările la sala de sport a Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” și pentru terminarea investițiilor la baza sportivă a Liceului cu Program Sportiv din Suceava și la pârtia de schi din Câmpulung Moldovenesc.
(26 ian 2013, 11:17:21