Locuitorii străzilor George Enescu, Aleea Venus şi Universităţii din municipiul Suceava nu vor beneficia de apă potabilă în ziua de vineri, 25 ianuarie, între orele 8.00 -15.00.
Cauza opririi apei potabile o reprezintă lucrările programate de ACET în vederea instalării de aparate de măsură a debitelor de apă la blocul D1 de pe strada Universităţii, la un număr de cinci scări de bloc.
Zonele afectate de sistarea serviciului de furnizare a apei reci sunt: b-dul George Enescu, de la intersecţia cu Aleea Lalelelor şi până la intersecţia cu strada Universităţii; Aleea Venus, de la intersecţia cu strada Universităţii până la intersecţia cu Aleea Saturn; strada Universităţii, de la intersecţia cu b-dul George Enescu şi până la intersecţia cu Aleea Venus.