O femeie în vârstă de 68 de ani a fost jefuită pe stradă, în timp ce mergea spre domiciliu alături de o prietenă de-a ei.
S-a întâmplat marţi seară, în jurul orei 20:00, pe strada Luceafărului din municipiul Suceava.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, victima, Aurica I., se deplasa spre casă împreună cu o prietenă în momentul în care, de după un autoturism parcat, a ieşit un tânăr care i-a sustras poşeta din mână.
În acel moment, de după acelaşi autoturism a ieşit un al doilea tânăr care, împreună cu hoţul, a fugit printre blocuri.
Valoarea prejudiciului cauzat este de 300 lei, reprezentând poşeta, portofelul cu bunurile din interior, respectiv suma de 100 lei, buletinele de identitate ale persoanei vătămate şi soţului ei, precum şi alte documente personale.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.