O bătrână în vârstă de 88 de ani a sfârşit tragic, omorâtă de un tren în timp ce traversa calea ferată. Tragedia s-a petrecut ieri dimineaţă, în jurul orei 9.45, la trecerea la nivel cu calea ferată din dreptul satului Hancea, între staţiile CFR Vereşti şi Băneşti.
Femeia, Elena T., din satul Hancea, comuna Vereşti, s-a angajat în traversarea liniei duble, la ieşirea din sat, fără a observa trenul Regio 5604 Suceava Nord-Iaşi. Octogenara a fost lovită de locomotivă, fiind proiectată la câţiva metri distanţă. Decesul a survenit pe loc.
La faţa locului au ajuns lucrătorii de la Serviciul Judeţean al Poliţiei Transporturi Suceava, care au demarat o anchetă. S-a stabilit preliminar că a fost vorba de un accident, cauza fiind neasigurarea victimei la trecerea peste calea ferată. Targedia s-a petrecut în condiţiile unei vizibilităţi foarte slabe cauzate de ceaţa densă. Pe de altă parte, este probabil ca victima să nu fi auzit semnalul locomotivei şi din cauză că avea probleme cu auzul.
Trecerea la nivel cu calea ferată la care s-a produs accidentul este semnalizată doar cu indicatorul „Crucea Sf. Andrei”. Localnicii spun că un semafor electric sau o barieră ar fi mai mult decât necesare.
Doina Mureşan, o localnică din Hancea, a declarat: “E foarte periculos aici. Trec copii de la şcoală sau de la grădiniţă şi tot timpul părinţii stau cu grijă. Bătrâna nu auzea, era şi ceaţă, semnale luminoase nu sunt....”.
Trenul nu a înregistrat întârziere, staţionând foarte puţin la locul accidentului.
„Şeful de tren s-a dat jos, s-a uitat, a vorbit cu mecanicul şi au plecat mai departe”, a spus Ioan Boicu, un alt sătean.
La faţa locului, poliţiştii anchetatori au avut parte de o surpriză deloc plăcută. Deşi au fost anunţaţi de personalul de tren că victima se află între cele două linii de cale ferată, poliţiştii au găsit-o la câţiva metri de gabaritul căii ferate. Misterul avea să se lămurească în scurt timp. Un localnic cu probleme psihice a luat-o pe femeie în braţe, declarândcă a vrut să o salveze.