Sălile de sport de mare capacitate ridicate acum câţiva ani în judeţ din fonduri guvernamentale sau din fonduri europene necesită în multe cazuri cheltuieli de întreţinere prea mari pentru bugetele locale ale primăriilor. Se întâmplă cu precădere în mediul rural, astfel că în judeţ avem exemple de săli de sport deja degradate, adevărate congelatoare, deoarece nu se poate asigura încălzirea. Sunt şi primari care au găsit alte soluţii. Se întâmplă la Păltinoasa şi la Todireşti, unde vestiarele şi alte spaţii din sălile de sport au primit o cu totul altă utilitate.
Sala de sport primărie de la Păltinoasa
Sala de sport de categoria I de la Păltinoasa, realizată cu o investiţie de 2.750.000 de lei prin Compania Naţională de Investiţii, a devenit şi primărie acum un an şi jumătate. Săli de forţă, cabinete şi vestiare, toate au fost reamenajate şi transformate în birouri ale primăriei.
Primarul comunei, Dumitru Cristian Carpiuc, spune că numai aşa a reuşit să asigure încălzirea pe timp de iarnă pentru primărie, dar şi pentru sala de sport.
„Vechiul sediu al primăriei, de peste o sută de ani, este foarte degradat. Neavând bani pentru un sediu nou al primăriei, am luat decizia de a ne muta într-o parte a spaţiilor sălii de sport care se degradau din cauză că nu puteam asigura încălzirea. Alimentăm cu lemn centrala sălii de sport şi astfel asigurăm căldura pentru primărie, dar şi în sală pentru activitatea sportivă”, a declarat primarul Dumitru Cristian Carpiuc.
El a admis că spaţiile ocupate acum de primărie nu sunt tocmai confortabile, însă a explicat că este o soluţie eficientă în aceste vremuri de criză. El a mai precizat că activitatea sportivă nu este afectată atâta timp cât primăria are acces separat în clădire.
Vestiarele care au devenit bibliotecă la Todireşti
După cum Monitorul de Suceava a arătat într-un articol publicat sâmbătă, 19 ianuarie, o situaţie asemănătoare se înregistrează la sala de sport de la Todireşti, o investiţie de patru milioane de lei prin aceleaşi fonduri de la Compania Naţională de Investiţii.
Acolo, vestiarul sălii de sport a fost transformat în bibliotecă. Raţiunile au fost tot economice.
„Chiar dacă spaţiile în care se află biblioteca au fost prevăzute iniţial ca vestiare, am considerat că acestea nu sunt absolut necesare, mai ales că sunt spaţii folosite ca vestiare şi la parterul sălii. Şi sportul, şi biblioteca sunt în primul rând pentru tineri şi atunci am îmbinat utilul cu plăcutul, totodată reducând mult costurile”, a declarat pentru Monitorul de Suceava primarul Vasile Avram.
El a explicat că până acum câteva luni de zile biblioteca îşi avea sediul într-un spaţiu al Poştei, la care achita o chirie de 800 de lei pe lună. Mai mult, avea şi acolo costuri suplimentare pentru încălzire, iar pentru centrala sălii de sport nu erau fonduri suficiente. Acum, alimentând centrala sălii de sport, administraţia locală asigură concomitent încălzirea în bibliotecă şi în sala de sport, ultima, e drept, fiind doar puţin „amorţită”.
Săli de sport cu centrale de decor
Dacă la Păltinoasa şi Todireşti sălile de sport au devenit şi primărie, respectiv bibliotecă, alte săli de sport la fel de mari stau închise deoarece nu este asigurată căldura.
Sala de sport de la Bosanci, realizată tot de Compania Naţională de Investiţii, cu 750.000 de euro, şi inaugurată în decembrie 2010, nu a fost niciodată încălzită pe timp de iarnă. Situaţia nu stă cu mult mai bine nici la sălile de sport din Marginea şi Siret. Acestea sunt săli ceva mai vechi, „sălile lu’ Adrian Năstase”, cum mai sunt ele cunoscute.
În cazul sălii de la Siret, care aparţine de Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” din localitate, încălzirea nu poate fi asigurată. Primarul oraşului Siret, Adrian Popoiu, a declarat: „Pot să zic că în momentul de faţă starea sălii de sport este mai bună după ce am reuşit să reparăm acoperişul şi să oprim infiltraţiile din exterior. Încălzim vestiarul şi încă o cameră pentru mişcare, din păcate mai mult de atât nu se poate.”
La Marginea, actualul primar, Ioan Onufrei, spune că face eforturi pentru a salva sala.
„Anul trecut, în noiembrie, o parte a sursei de căldură a putut fi pusă în funcţiune. Turbosuflanta care asigură căldură în sala de joc este însă defectă şi încă nu am reuşit să găsim un specialist care să rezolve problema. Am realizat o serie de reparaţii la vestiare, dar per ansamblu starea sălii este modestă”, a precizat primarul Ioan Onufrei.
Primarul din Ipoteşti: Sala îmi aduce profit. Am centrală pe gaz funcţională şi foarte mulţi clienţi care o închiriază
Alţi trei primari pe care reporterii Monitorului de Suceava i-au contactat în cursul zilei de ieri, este vorba de cei din Dolhasca, Cajvana şi Ipoteşti, au declarat că sălile de sport ridicate în localităţile lor sunt într-o stare bună, centralele sunt pornite, iar activitatea se desfăşoară în parametri normali.
Cel mai mulţumit s-a declarat primarul din Ipoteşti, Dumitru Corjuc.
„Sala îmi aduce profit. Am centrală pe gaz funcţională şi foarte mulţi clienţi care o închiriază”, a declarat primarul din Ipoteşti.
(23 ian 2013, 21:18:04