În perioada 1 – 20 ianuarie, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava a emis un număr de 6.984 de permise, din care 650 în urma examinării, iar 6.326 în urma preschimbării, informează prefectul Florin Sinescu. Din cele 6.984 de permise, 1.669 sunt emise pentru femei şi 5.315 pentru bărbaţi. Pe categorii de vârstă, situaţia se prezintă astfel: între 18 şi 20 de ani – 362 de permise, între 21 şi 30 de ani – 1.418 permise, între 31 şi 50 de ani, 3.223 de permise, între 51 şi 70 de ani – 1.828 de permise, iar peste 70 de ani – 153 de permise. În aceeaşi perioadă, 1 – 20 ianuarie, au fost programaţi pentru examinare în vederea obţinerii permisului de conducere 1.342 de candidaţi, fiind examinaţi la proba teoretică de sală 1.176 de candidaţi, iar la proba practică de traseu 737 de candidaţi. În acest interval de timp au fost efectuate 1.076 de înmatriculări vehicule în circulaţie, fiind eliberate 810 autorizaţii provizorii de circulaţie, precum şi efectuate 373 radieri de vehicule. Pe site-ul Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava, http://www.prefecturasuceava.ro/,la secţiunea Serviciul Înmatriculări Vehicule şi Permise Auto, există posibilitatea programării online atât pentru schimbarea permisului auto, programări examinare, cât şi pentru înmatriculări auto.
„Sperăm ca aceste schimbări legislative să responsabilizeze conducătorii auto. Obligativitatea ca şi conducătorii de mopede şi utilaje agricole să posede permis de conducere nu era prevăzută în nici un act legislativ. Se întâmplă suficient de multe accidente provocate de scutere, astfel încât se impunea să fie luate măsuri pentru o mai bună disciplinare a acestei categorii de participanţi la trafic”, a precizat Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava.