Noul Cod Rutier care intră în vigoare pe 19 ianuarie aduce modificări majore în cazul motoscuteriştilor, în număr foarte mare în judeţul Suceava. Numărul mare de accidente în care au fost implicaţi mopediştii, de cele mai multe ori din vina lor, aduce sancţiuni mult mai aspre pentru cei care se deplasează neregulamentar pe astfel de vehicule pe două roţi.
După cum ne-au explicat poliţiştii de la Serviciul Rutier Suceava, toate modificările vin de la faptul că la articolul 6, punctul 6 din Codul Rutier, la definiţia autovehicule a fost inclus şi mopedul.
Asta înseamnă că odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Rutier mai toate neregulile comise de un mopedist vor însemna dosar penal.
Examen scris şi probă practică în poligon
Cel mai important, de pe 19 ianuarie, mopedele mai pot fi conduse doar cu permis de conducere. Ca şi până acum, cel care se urcă pe un astfel de vehicul pe două roţi trebuie să aibă minimum 16 ani însă şi permis de conducere categoria AM (special pentru mopede). Până acum era suficientă doar o banală adeverinţă de absolvire a unui curs de legislaţie rutieră. Noile prevederi sunt clare: pentru obţinerea permisului de conducere candidatul va da examen scris din legislaţie, ca orice şofer, dar şi o probă practică, obligatoriu în poligon. De un astfel de permis nu au nevoie cei care au deja un permis de conducere de categorie superioară (de exemplu categoria B).
„Cum mopedele au fost incluse în categoria autovehicule, conducerea fără permis înseamnă automat infracţiune şi se pedepseşte, conform articolului 86, aliniatul 1 din OUG 195/2002, cu închisoare de la unu la cinci ani”, a avertizat inspectorul Bogdan Bercea, de la Serviciul de Poliţie Rutieră Suceava.
Aceeaşi situaţie, a avertizat poliţistul, este şi în cazul celorlalte infracţiuni. Un mopedist beat se alege cu dosar penal şi are aceeaşi răspundere ca şi conducătorul unui autoturism, de exemplu.
Cum până acum nu riscau decât o banală amendă, motoscuterişti băuţi erau foarte greu de controlat şi adesea provocau accidente. O mare problemă era şi că mulţi dintre aceştia habar nu aveau nici regulile elementare de circulaţie.
După ce vremea se va încălzi, este de aşteptat ca poliţia rutieră să întocmească teancuri de dosare penale pe numele motoscuteriştilor.
Noul Cod Rutier aduce două modificări majore. Cea legată de faptul că mopedele sunt incluse la autovehicule şi toate consecinţele ce decurg de aici şi cea legată de obligativitatea vizitei medicale la expirarea permisului de conducere, a doua modificare fiind deja intens mediatizată.