Liberalii suceveni vor avea un reprezentant în conducerea Ministerului Mediului şi Pădurilor. Este vorba despre actualul şef al Ocolului Silvic Cârlibaba, care ar urma să ocupe funcţie de secretar de stat în cadrul acestui minister. Anunţul a fost făcut de liderul liberalilor din judeţul Suceava, Alexandru Băişanu, care a ţinut să precizeze că hotărârea ca Gelu Puiu să ocupe această funcţie a fost luată în urma negocierilor din cadrul USL. Băişanu a mai arătat că noul secretar de stat are susţinerea Biroului Permanent Central şi al Consiliului Naţional Executiv al PNL.
Gelu Puiu are 33 de ani şi este absolvent al Facultăţii de Silvicultură din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava. Viitorul secretar de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor a mai ocupat funcţia de şef al Ocolului Silvic Frasin, iar de la sfârşitul anului trecut a preluat conducerea Ocolului Silvic Cârlibaba.
„Această decizie înseamnă recunoaşterea activităţii politice şi a importanţei specialiştilor în domeniul silvic din judeţul Suceava la nivel naţional. Numirea lui Gelu Puiu în această funcţie înseamnă un prim pas în respectarea promisiunii pe care am făcut-o cu privire la schimbarea legislaţiei şi aplicarea ei pentru trecerea terenului pe care se află Parcul Şipote din Suceavade la Regia Naţională a Pădurilor la Primăria sau Consiliul Judeţean Suceava”, a precizat Alexandru Băişanu. El a adăugat că acest parc poate fi transformat într-o zonă de agrement la standarde europene pentru toţi locuitorii municipiului Suceava.