Un concert extraordinar a deschis şirul spectacolelor din acest an la Suceava, eveniment la care trei mari tenori, Cristian Mogoşan – Cluj-Napoca, Hector Lopez (Mexic) - Bucureşti, Lucian Corchiş – Bucureşti, au fost ovaţionaţi şi răsplătiţi cu vii aplauze de publicul sucevean. Efortul artistic al celor trei tenori, al balerinilor de la Opera Naţională din Iaşi şi al Orchestrei Filarmonicii Botoşani, dirijor Cristian Sandu, a impresionat şi a ridicat publicul în picioare.
Aproape 200 de spectatori
Concertul extraordinar pentru Anul Nou 2013 nu a reuşit, din păcate, să aducă la sala de spectacol a Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava prea mulţi suceveni, însă cei care au fost prezenţi, aproape 200 de oameni, nu au regretat. Nu se justifică, însă, pentru cei care nu au fost, să comenteze, cum de multe ori se întâmplă, că în Suceava nu sunt evenimente culturale iar oamenii cu „pretenţii” nu au unde să se delecteze. Evenimente culturale au fost şi vor fi, dar sunt ignorate tocmai de cei care se plâng că „nu ai ce să vezi în Suceava”.
Trei arii „sărite”
Concertul a fost deschis de Uvertura operetei „O noapte la Veneţia” a marelui compozitor J. Strauss. După acest moment, aplaudat de public, dirijorul Cristian Sandu a anunţat că programul concertului va suferi o modificare.
Primele trei piese, „Aria lui Nemorino” de G. Donizetti, „Aria lui Rodolfo” de G. Verdi şi „Aria lui Des Grieux” de G. Puccini, au fost „sărite” de cei trei tenori, pe motiv că nu sunt condiţii dintre cele mai optime în sala de spectacol şi nu vor să îşi forţeze prea mult vocile.
În rest, programul concertului a fost respectat, artiştii făcând eforturi susţinute pentru a oferi publicului sucevean un spectacol de neuitat.
Fie că au interpretat solo sau au cântat împreună, tenorii au dovedit că sunt profesionişti şi îşi fac datoria faţă de spectatori, indiferent de numărul acestora.
Chemaţi şi rechemaţi pe scenă...
Apreciaţi şi aplaudaţi îndelung au fost şi balerinii Operei Naţionale din Iaşi: Dan Berihoi, Otilia Oglinzanu, Dumitru Buzincu şi Lăcrămioara Gina Motohoi, care au prezentat câteva momente artistice: P.I. Ceaikovski: Trepak, dans rusesc din baletul „Spărgătorul de nuci”, P.I. Ceaikovski: Dans spaniol, din baletul „Lacul lebedelor”, J. Strauss: Polca Tritsch-Tratsch, iar la final, J. Strauss: Valsul „Frumoasa Dunăre albastră”.
Artiştii au schimbat mai multe costume, în funcţie de dansul interpretat. Nu au lipsit din concert piese foarte cunoscute, interpretate de cei trei tenori: Canzonetta „Matinata” (L’aurora di bianco vestita) - R. Leoncavallo, Canzonetta „Torna a Surriento” - E. de Curtis sau Canzonetta „O, sole mio!” - E. Di Capua.
Aproape după fiecare interpretare, din sală se auzea: „Bravo!”, „Bravo!”, iar aplauzele erau prelungi.
După Valsul „Frumoasa Dunăre albastră” de J. Strauss, cu participarea balerinilor, Orchestra Filarmonicii Botoşani a interpretat, în afara programului, „Marşul lui Radetzky” de J. Strauss, moment la care au contribuit şi sucevenii cu aplauze, la semnalul dirijorului Cristian Sandu.
Din respect pentru artişti, publicul s-a ridicat în picioare şi a aplaudat minute în şir. Atât tenorii, cât şi balerinii au fost chemaţi şi rechemaţi pe scenă, aplaudaţi şi ovaţionaţi, pentru că au meritat pe deplin.