Oamenii din satul Băneşti, comuna Fântânele, locuitori pe o uliţă care era acoperită de nămeţi dinainte de sărbătorile de Crăciun, au fost în sfârșit deszăpeziţi joi după-amiază de un utilaj al primăriei. Miercuri, când reporterii Monitorul de Suceava s-au deplasat la faţa locului, primarul comunei Fântânele, Gheorghe Cornea, declara că utilajele de care dispune intervin în ordinea priorităţilor şi volumul imens de zăpadă nu poate fi îndepărtat atât de repede precum vor oamenii. Situaţia celor 15 gospodării izolate era însă una aparte, iar oamenii erau revoltaţi pe bună dreptate că drumul lor este înzăpezit deja mai bine de două săptămâni, fapt inacceptabil în condiţiile în care era vorba de aproximativ patru sute de metri de drum, ce putea fi desfundat cu un utilaj în câteva ore.
După ce presa s-a interesat de caz şi s-a deplasat la faţa locului, miercuri seară un utilaj a intrat pe respectivul drum pentru a îndepărta zăpada. Cum straturile de zăpadă suprapuse după mai multe ninsori erau foarte tari, utilajul a derapat la un moment dat în şanţ. Operaţiunea a fost întreruptă, însă a doua zi a fost reluată. Joi după-amiază, până spre seară, în ziua în care cazul a fost prezentat în presă, drumul a fost deszăpezit.
“Intervenim în ordinea priorităţilor pentru ca uliţele aferente drumurilor principale să poată fi şi ele circulabile în zilele următoare. Oamenii nu au răbdare, însă nu pot fi rezolvaţi toţi odată. Astăzi sau mâine (n.r. miercuri sau joi) treaba va fi rezolvată şi acolo, dar nu sub presiune, ci cu răbdare, înţelegere şi înţelepciune. Nu putem bate din palme şi rezolva toate problemele odată. Avem două sute de drumuri în cele cinci sate din comună, 160 de kilometri de drum, cât are comuna noastră, e mult”, s-a justificat primarul când a fost întrebat despre problema oamenilor înzăpeziţi dinainte de sărbători.
În cele 15 gospodării izolate trăiesc bătrâni de 70 sau 80 de ani, bărbaţi care trebuie să ajungă zilnic la serviciu în Suceava şi elevi care peste două zile încep şcoala.
Chiar dacă în comuna Fântânele au fost într-adevăr multe probleme cu drumurile înzăpezite, inclusiv pe drumul judeţean circulându-se pe un singur sens de mers, intervenţia târzie în cazul oamenilor din Băneşti nu poate fi scuzată în vreun fel.