Situaţie revoltătoare şi disperată în satul Băneşti, comuna Fântânele, acolo unde un drum care asigură accesul spre 15 case este înzăpezit de la jumătatea lunii decembrie a anului trecut. Oamenii sunt revoltaţi că mai toate drumurile din sat înzăpezite acum două zile sunt deja desfundate, în timp ce drumul lor este impracticabil deja de aproximativ trei săptămâni. În cele 15 gospodării izolate trăiesc bătrâni de 70 sau 80 de ani, bărbaţi care trebuie să ajungă zilnic la serviciu în Suceava, dar şi elevi care peste câteva zile încep şcoala.
Duşi cu vorba de la o zi la alta
După cum reporterii Monitorului de Suceava au constatat ieri, la faţa locului, drumul de acces spre „strada cimitirului” din Băneşti, cum este cunoscută de localnici, este înzăpezit, pe unele porţiuni stratul de zăpadă având şi jumătate de metru. Sunt mai multe straturi de zăpadă căzută la anumite intervale de timp, foarte tari, extrem de greu de îndepărtat.
Surprinzător este şi faptul că drumul înzăpezit nu e tocmai ultima uliţă din sat, fiind în apropiere de sediul primăriei din Fântânele. Este vorba practic de aproximativ 400 de metri de drum, calea de acces pentru 15 familii.
Pentru a ieşi spre centrul satului, oamenii trebuie să înoate prin nămeţi.
Marcel Bejinariu, unul dintre localnicii direct afectaţi, a declarat: “Avem îndată o lună de zile de când stăm înzăpeziţi aici şi nimeni nu ne bagă în seamă. Plătesc impozit la două maşini şi stau cu ele în curte. Pur şi simplu nu vor să vină la noi. Au fost cu utilajele peste tot, numai la noi nu. Am fost în audienţă la primar şi tot spune <Vin mâine, vin mâine>, de o lună de zile ne minte încontinuu. Sunt oameni bătrâni, copii care merg la şcoală... Dacă, Doamne fereşte, ia foc o casă, ce facem, cum ajunge aici maşina de pompieri?”, se întreabă bărbatul.
„Avem şi noi nevoi, avem de mers la moară, de adus nişte lemne, că iarna e grea, ce facem?”
Răbdarea localnicilor a ajuns la capăt, în condiţiile în care calea de acces este înfundată de atâta amar de vreme.
„Am fost la primar şi mi-a spus că se va desfunda drumul în martie, atunci când se va încălzi şi se va topi zăpada”, susţine un alt localnic din zonă, Dragoş Buhai.
Oamenii spun că şi-au terminat proviziile şi nu prea mai au ce pune pe masă.
Daniela Cozma a declarat: „Mergem doar pe jos, prin zăpadă, dar avem şi noi nevoi, avem de mers la moară, de adus nişte lemne, că iarna e grea, ce facem? Pe unde intrăm măcar cu căruţele?”
Cum se justifică primarul
Primarul comunei Fântânele, Gheorghe Cornea, recunoaşte că respectiva uliţă este înzăpezită dinainte de sărbători, însă susţine că nu are nimic cu oamenii respectivi. Ieri, a explicat primarul, utilajele interveneau pentru a deszăpezi satele Slobozia şi Cotu Dobei, iar drumul judeţean care străbate comuna abia a fost desfundat pe un sens de mers. O altă prioritate a fost desfundarea drumului care duce spre halta CFR Băneşti, de unde se asigură accesul facil spre Suceava.
“Intervenim în ordinea priorităţilor, pentru ca uliţele aferente drumurilor principale să poată fi şi ele circulabile în zilele următoare. Oamenii nu au răbdare, însă nu pot fi rezolvaţi toţi odată. Astăzi sau mâine (n.r. - miercuri sau joi) treaba va fi rezolvată şi acolo, dar nu sub presiune, ci cu răbdare, înţelegere şi înţelepciune. Nu putem bate din palme şi rezolva toate problemele odată. Avem 200 de drumuri în cele cinci sate din comună, 160 de kilometri de drum, cât are comuna noastră, e mult”, s-a justificat primarul.
Eliberarea oamenilor de pe uliţa izolată, o problemă de câteva ore
Într-adevăr, este normal ca intervenţiile să se facă în ordinea priorităţilor. Pe de altă parte, însă, este inacceptabil ca un drum secundar, totuşi cale de acces pentru câteva zeci de oameni, să fie înfundat o perioadă atât de îndelungată.
Cu atât mai mult cu cât este vorba, până la urmă, de o porţiune de cel mult jumătate de kilometru de drum, până la ultima casă, astfel că acesta ar fi putut fi deszăpezit în cel mult jumătate de zi.
Conform unor voci, pe respectivul drum nu s-ar fi intervenit şi din cauza unui cunoscut şi vehement conflict din perioada campaniei electorale între primar şi unul dintre localnicii care stau în zonă.
(10 ian 2013, 16:03:17