După cum este obiceiul păstrat de aproape 150 de ani, în zilele premergătoare Bobotezei, pompierii din Bosanci merg la lacul Parţâc, pentru a ridica cruci de gheaţă.
Anul acesta, spre bucuria tuturor, gheaţa este foarte bună, având o grosime de 25 de centimetri. Ieri, puţin după ora 9:00, termometrul arăta 0 grade Celsius.
„Înarmaţi” cu drujba, nu cu ferăstrăul, ca pe vremuri, pompierii au scos de pe lac mai multe blocuri de gheaţă, de circa 300 de kilograme fiecare, pe care le-au transformat în cruci de gheaţă, după forma şablonului.
Dotaţi cu un liniar din lemn, şi acesta vechi de 25 de ani, cu şabloanele pentru cruci, confecţionate din carton, dar cu o formă specială, pe care o folosesc doar bosâncenii, cu un creion chimic pentru a da contur crucii după şablon şi cu mult entuziasm, pompierii civili s-au pus pe treabă.
Cerinţele sunt mari şi în acest an. Pompierii bosânceni au ridicat cruci de gheaţă pentru cele trei biserici din comună (Biserica Sf. Gheorghe, Biserica Adormirea Maicii Domnului şi Biserica Sf. Cuvioasa Parascheva din satul Cumpărătura), dar au promis că vor face cruci de gheaţă şi pentru biserici din Suceava (Biserica Sf. Vineri, Biserica Sf. Nicolae din curtea Spitalului Vechi etc.), circa zece în total.
Tradiţia merge mai departe
Şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bosanci, Dragoş Carp, ne-a spus că „suntem datori să mergem mai departe cu tradiţiile, atât de vechi şi de frumoase, în cadrul echipei de pompieri civili. Anul acesta am avut ceva emoţii cu gheaţa, dar, spre surprinderea noastră, gheaţa este foarte interesantă, are un strat foarte clar. În acest an gheaţa este de circa 25 de centimetri. Vom face crucile după acelaşi tipar, cruci care vor ajunge la circa doi metri înălţime”.
Luca Spoială este un veteran al echipei de pompieri civili din Bosanci. „Am peste 40 de ani de când fac parte din formaţia civilă de pompieri a comunei Bosanci. Acest obicei l-am moştenit de la bătrâni. Vrem şi noi să-l transmitem mai departe copiilor, tinerilor care vin după noi”, a completat pompierul.
Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bosanci are în componenţă şi cinci tineri. Unul dintre ei este Cristian Mirăuţă, care ne-a spus că deşi mulţi tineri din comună au plecat la muncă în străinătate, cei care au rămas încearcă să păstreze şi să transmită mai departe obiceiurile zonei. Unul dintre aceste obiceiuri este şi cel organizat de formaţia de pompieri civili – ridicarea crucilor de gheaţă, în ajunul Bobotezei.
Stropirea cu agheasmă, în ziua Bobotezei
În Bosanci se păstrează tradiţia ca după Sfânta Liturghie din ziua Bobotezei, pe 6 ianuarie, grupul de pompieri civili, îmbrăcaţi în uniforma lor specifică, purtând şi steagul ce-i reprezintă, împreună cu corul bisericii şi alţi credincioşi, însoţiţi şi de preot, să meargă să sfinţească instituţiile din comună.
Preotul stropeşte cu agheasmă încăperile din instituţii (primărie, şcoli, grădiniţe), iar pompierii, împreună cu coriştii, strigă Kira Leisa, pronunţarea româneasca a grecescului Kyrie Eleison (Doamne, miluieşte!), iar coriştii cântă „În Iordan, Botezându-Te, Tu, Doamne...”.
Legământul pompierilor, făcut în anul 1867
Dacă anul trecut bosâncenii erau la un pas de a rămâne fără cruci de gheaţă, de Bobotează, din cauza temperaturilor pozitive, circa 3 grade Celsius, gheaţa având doar zece centimetri, anul acesta crucile vor depăşi doi metri înălţime şi nu se vor topi prea curând. Bătrânii spun că anul acesta va fi unul ploios, pentru că gheaţa este destul de groasă. Oamenii trăiesc cu speranţa că cele trei cruci de gheaţă ridicate în comună de pompierii civili îi vor proteja de incendii.
Obiceiul ridicării crucilor de gheaţă, înainte de Bobotează, la Bosanci, este vechi de aproape 150 de ani. Localnicii din comună povestesc că în anul 1867, jumătate din satul Bosanci a fost mistuit de flăcări. Atunci a luat fiinţă formaţia de pompieri civili din comună. Pompierii au făcut atunci un legământ ca în ajun de Bobotează să confecţioneze câte o cruce de gheaţă la fiecare biserică din sat. Ei spun că este un semn de recunoştinţă faţă de Dumnezeu că nu a mai trimis nenorociri ca cea din 1867 peste comună, dar şi un legământ ca prin aceasta Dumnezeu să ferească localitatea de rele.
Cruci de gheaţă de peste trei metri, în Burdujeni şi Obcini
La Biserica Sf. Vasile cel Mare din cartierul Tinereţii – Burdujeni, preotul paroh Dumitru Herghelegiu ne-a spus că a ridicat pentru sărbătoarea Bobotezei o cruce de peste trei metri.
O cruce de gheaţă de 3,8 metri a fost ridicată şi la Biserica Sf. Constantin şi Elena din Burdujeni, unde slujesc preoţii Ciprian şi Nicolae Herghelegiu. Gheaţa a fost adusă de preoţi de pe iazul din Mitocu Dragomirnei. O altă cruce de gheaţă a fost înălţată şi în cartierul Obcini, la Biserica Cuvioasa Parascheva.