Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Suceviţa, aşteaptă în zadar de aproape trei luni de zile să primească diploma care să ateste faptul că a absolvit un curs de calificare în meseria de mecanic auto, curs pe care la urmat prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Grav este că respectiva diplomă îi era necesară pentru un loc de muncă în Germania, iar angajatorul i-ar fi dat ca termen limită pentru trimiterea diplomei finele lui 2012.
Absolvent fără diplomă şi cu loc de muncă pierdut
Beniamin Melen, din Suceviţa, a mai lucrat pentru respectivul angajator în Germania, iar acum câteva luni de zile acesta i-ar fi solicitat să urmeze un curs de calificare şi să obţină o diplomă recunoscută în Uniunea Europeană. Prin intermediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă Rădăuţi, tânărul a început în vara anului trecut un curs de calificare în meseria de mecanic auto, pe care l-a absolvit pe 18 octombrie 2012. Pregătirea practică a fost susţinută la o societate de reparaţii auto din Rădăuţi, după care candidatul a fost examinat de o comisie a Centrului Regional de Formare Profesională Cluj, organism aflat în subordinea Ministerului Muncii.
Tatăl tânărului în vârstă de 25 de ani a declarat: „La puţin timp după examen am început să întrebăm de diplomă, la forţele de muncă la Rădăuţi, la Suceava, apoi la centrul de formare de la Cluj. Am fost plimbaţi de la o persoană la alta şi am ajuns până la Ministerul Muncii, însă nu am primit decât promisiuni. La un moment dat ni s-aspus cănu sunt diplome tipărite şi pot elibera în loc doar o adeverinţă de absolvire. Patronul din Germania a spus însă că nu acceptă o simplă adeverinţă”.
Nu sunt formulare tipizate încă din august 2012
Pentru a clarifica această problemă am luat mai întâi legătură cu reprezentanţii AJOFM Suceava. Aceştia cunoşteau situaţia, însă au precizat că nu pot emite ei diplomele, acest curs de calificare fiind gestionat de Centrul Regional de Formare Profesională Cluj.
Adriana Filip, coordonatorul Serviciului de Formare Profesională din cadrul centrului regional Cluj, a confirmat situaţia reclamată de sucevean.
„În momentul de faţă nu există formulare de certificate de absolvire pe care să le scriem. La nivelul centrului nostru, care acoperă zece judeţe, există peste o mie de persoane în această situaţie. Aceste formulare tip ar urma să ne fie livrate de la Agenţia de Prestaţii Socile de săptămâna viitoare, după care vom începe să completăm diplomele. Avem absolvenţi de cursuri fără diplome încă din august 2012”, a precizat Adriana Filip.
Motivul lipsei acestor formulare nu este foarte clar, fiind legat, se pare, de reorganizarea din cadrul instituţiilor subordonate Ministerului Muncii.
Adriana Filip a mai precizat că absolvenţii fără diplome au primit provizoriu adeverinţe de absolvire. Cel puţin la nivel naţional acestea sunt recunoscute în locul diplomelor, iar reprezentanta Centrului Regional de Formare Profesională Cluj susţine că la fel ar trebui să stea situaţia şi în cazul locurilor de muncă în străinătate. Ea susţine că are exemple concrete de angajatori străini care au acceptat fără probleme aceste adeverinţe provizorii, însă a admis, pe de altă parte, că pot fi şi cazuri în care agenţii economici să accepte doar diploma în original de absolvire a cursului.