Doi indivizi au fost arestaţi preventiv zilele trecute, fiind acuzaţi că au violat o minoră de 17 ani, respectiv o bătrână de 73 de ani.
Minora a fost siluită chiar în căminul cultural unde participa la o petrecere de Revelion, iar bătrâna în propria casă, de un consătean care îi este şi vecin.
Închisă într-o cameră şi violată, de Revelion
Ciprian Călin, în vârstă de 18 ani, din comuna Fântânele, a fost arestat preventiv de către Judecătoria Suceava, sub acuzaţia că în noaptea de Revelion a violat o minoră de 17 ani, din aceeaşi localitate.
Fapta, susţin procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, s-a petrecut în căminul cultural al comunei Fântânele, acolo unde avea loc petrecerea de Revelion.
În jurul orei 1:30-2:00, tânărul de 18 ani a dus-o pe minoră într-o cameră din interiorul căminului, a încuiat uşa, după care a obligat-o pe adolescentă să întreţină relaţii sexuale normale şi orale cu el.
Suspectul, explică anchetatorii, a profitat şi de faptul că țipetele victimei nu puteau fi auzite, întrucât volumul muzicii era unul foarte ridicat.
Victima l-a mușcat la un moment dat de mână pe agresor şi a reuşit într-un final să-l convingă să o lase să iasă din acea încăpere, spunându-i că va reveni în câteva minute.
Întrebat de ceilalți amici ai săi de ce victima a plecat de la petrecerea de Revelion, Ciprian Călin a declarat că habar nu are, întrucât el s-a dus până acasă.
Audiat de polițiști şi de procurori, tânărul şi-a recunoscut fapta, motivând că era sub influența băuturilor alcoolice.
La 36 de ani, şi-a violat vecina de 73 de ani
Tot în prima zi a lui 2013, în jurul orei 20:00, o bătrână din comuna Zvoriştea a fost violată în propria casă de unul dintre vecinii ei, un bărbat în vârstă de 36 de ani.
Potrivit anchetatorilor, în casa victimei, o bătrână de 73 de ani, a intrat Ionel Macoviciuc, care a obligat-o pe septuagenară să întrețină relații sexuale cu el.
„Victima a fost examinată medico legal, concluzionându-se că aceasta prezenta echimoze şi excoriații la nivelul feţei, coapsei stângi şi umărului stâng, leziuni ce necesită pentru vindecare două-trei zile de îngrijiri medicale şi care ar putea pleda pentru săvârşirea unei infracţiuni de viol în condiţiile stabilite prin anchetă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Macoviciuc, care a fost condamnat în trecut de nu mai puţin de nouă ori pentru furturi, unele cu violenţă, distrugere şi violare de domiciliu, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri a fost arestat preventiv.