Liceul Tehnologic Cajvana şi Grădiniţa cu Program Normal Cajvana, cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, au organizat, pe 15 decembrie, cea de-a III-a ediţie a Simpozionului naţional „Armonie prin joc şi cânt, port şi cuvânt”. În acest an, tema a fost “Localităţile româneşti, între tradiţional şi modern”. Manifestarea a fost organizată în parteneriat cu Casa Corpului Didactic „George Tofan” Suceava, Asociaţia Educatorilor Suceveni, Complexului Muzeal Bucovina, Primăria oraşului Cajvana şi Casa de Cultură Cajvana.
Invitaţi
Invitaţii de onoare ai simpozionului au fost: prof. univ. dr. Ştefan Purici, prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Petre Horvat, directorul Centrului Cultural Bucovina (CCB), Călin Brăteanu, şeful Centrului Judeţean de Conservare şi Valorificare a Tradiţiilor şi Creaţiei Populare din cadrul CCB, Carmen Steiciuc, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bucovineni, Constanţa Cristescu, muzicolog.
Fiecare dintre ei a adresat cuvinte de laudă şi de încurajare pentru organizatorii şi participanţii la simpozion, considerând că tradiţionalul trebuie conservat şi transmis generaţiei tinere pentru a nu ne pierde identitatea naţională. Învăţătoarea Lidia Loredana Seserman ne-a spus că şi primarul oraşului Cajvana, Gheorghe Tomăscu, a fost un partener de nădejde al acţiunilor organizate de şcoală.
Tradiţia strămoşească
Cele trei secţiuni ale simpozionului au dat posibilitatea participanţilor din întreaga ţară să se exprime. Preşcolarii, elevii, cadrele didactice, dar şi părinţii şi bunicii, au scos din „lada cu amintiri” cea mai de preţ avere, tradiţia strămoşească. Au expus-o cum au ştiut mai bine, prin comunicări ştiinţifice, prezentări power point, desene, colaje, machete, fotografii, albume, măşti, cusături, împletituri, picturi, ţesături.
„Această ediţie a simpozionului a implicat un număr mare de participanţi, fiind un schimb de experienţă util şi necesar pentru comunitate. Participarea numeroasă din întreaga ţară cu lucrări interesante pe această temă s-a fructificat printr-un dialog care a avut loc pe secţiunile legate de folclor: tradiţii şi obiceiuri, meşteşuguri, literatură populară”, ne-a povestit învăţătoarea Lidia Loredana Seserman.
Expoziţia „Lada cu amintiri”
Scopul acestui simpozion a fost redescoperirea şi promovarea valorilor strămoşeşti prin implicarea copiilor, cadrelor didactice, părinţilor, în diverse activităţi legate de tradiţiile locale şi naţionale. Expoziţia „Lada cu amintiri” a cuprins foarte multe lucrări ale copiilor din întreaga ţară, iar căjvănenii, cu mic, cu mare, au scos din lada de zestre tezaurul plaiurilor bucovinene: costume populare, ştergare, covoare şi le-au expus într-o expoziţie.
Organizatorii simpozionului, prof. Nicolae Robu, director coordonator al Liceului Tehnologic Cajvana, prof. Iulian Ciotu, director adjunct al Liceului Tehnologic Cajvana, prof. Liliana Ungurean, director la Grădiniţa cu Program Normal Cajvana, învăţătoarea Cristina Tomuţ şi prof. Marius Crăciun Pîţu, speră să continue promovarea valorilor strămoşeşti şi la ediţiile viitoare. „Cajvana este locul unde oamenii transformă pietrele în păsări şi păsările în gânduri. Oricine ar fi trecut pe aici ar fi învăţat că aceasta este o cetate, iar ostaşii ei sunt monumente vii. Timpul a scris nenumărate pagini de istorie aici. Scrie şi azi cu cerneală de nori, cu peniţa din raze de soare”, a completat învăţătoarea Lidia Loredana Seserman.