Sfânta sărbătoare a Crăciunului i-a adus din nou laolaltă pe copiii suceveni implicaţi în proiectul „Creştem Împreună”. Acest proiect este derulat în județul Suceava de Organizaţia Salvaţi Copiii, în cadrul centrului cu același nume, amenajat în incinta Şcolii Gimnaziale Nr. 3, în parteneriat cu unitatea de învăţământ menţionată, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Primăria Suceava.
Pentru serbarea de Crăciun, organizată pe 19 decembrie, la centrul din cadrul Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Suceava, elevii beneficiari au pregătit un program de colinde, au citit compoziţii proprii şi au încântat auditoriul cu poveşti origami.
La sfârşit, micuţii au primit daruri şi dulciuri, seara încheindu-se cu o serie de discuţii în cadrul cărora atât elevii, cât şi adulţii implicaţi au schimbat impresii asupra activităţilor desfăşurate în ultimele luni.
Trebuie precizat faptul că proiectul „Creştem Împreună” este adresat elevilor ai căror părinţi sunt plecaţi peste hotare. Proiectul are ca obiectiv principal diminuarea impactului negativ asociat migraţiei acestor adulţi asupra copiilor rămaşi acasă.
Printre activităţile desfăşurate în cadrul proiectului de-a lungul timpului se numără orele în care elevii sunt ajutaţi la teme, activităţi de socializare şi de petrecere a timpului liber, dar şi activităţi culturale diverse şi antrenante.
În cadrul proiectului care se derulează în incinta centrului special amenajat în Şcoala Gimnazială Nr. 3 Suceava se asigură ajutor psihologic de traversare a perioadei de separare de părinţi, ţinându-se legătura atât cu aceştia, cât şi cu rudele rămase în ţară care au grijă de micuţi.
Proiectul „Creştem Împreună” este susţinut de Enel Cuore şi implică 60 de elevi cu părinţi plecaţi în străinătate, dar şi 12 profesori voluntari care lucrează alături de psihologul Andreea Teresa Niculică şi consilierul şcolar Carmen Posmangiu.