În cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a judeţului Suceava, care s-a derulat ieri după-amiază, s-a luat decizia ca mai multe unităţi şcolare să fie închise în cursul zilei de luni, 17 decembrie.
Este vorba de şcolile din Bălăceana, Drăgoieşti, Horodniceni, Bilca, Dorneşti, Milişăuţi, Păltinoasa, Satu Mare, Hârtop, Bălcăuţi, sat Bereşti (comuna Hânţeşti), Vadu Moldovei, sat Oniceni (comuna Forăşti), sat Măriţei (comuna Dărmăneşti), şcoala Baia, toate unităţile de învăţământ din municipiul Fălticeni, sat Racova (comuna Udeşti), Prelipca, Văratec, Zvoriştea şi Zamostea.
„Acestea sunt localităţile care au solicitat închiderea şcolilor pentru mâine, însă unde sunt probleme, la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale, primarul şi comitetul local pentru situaţii de urgenţă pot solicita închiderea unităţilor şcolare, cu anunţarea prealabilă a Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava”, a precizat Florin Sinescu, prefectul judeţului Suceava.